Horoscop, vineri, 10 august, 2018

Horoscop. Leii vor discuta cu ceilalţi despre planurile lor pentru că, momentan, nu deţin toate informaţiile pentru a le pune în aplicare. Gemenii au  două căi de evoluţie într-un proiect la care își aduc  contributia, dar nu pot merge pe ambele simultan, ca atare este vremea unei alegeri dificile.

BERBEC

Nu cu ton ridicat şi nici cu predici severe îi vei convinge pe cei care nu sunt de acord cu tine să te asculte, ci numai cu duhul blândeţii! Lasă autoritatea deoparte, nu te lăsa copleşit de orgolii, ci încearcă să abordezi conflictul de astăzi cu maximă toleranţă.

Fără nervi, fără judecăţi de valoare sau etichete nemeritate, totul poate reveni uşor la o binefăcătoare stare de calm, ba chiar ai putea dezamorsa şi unele din cele mai acerbe conflicte din jurul tău cu o asemenea atitudine. Rămâi calm şi amabil, n-are ce să strice!

TAUR

Eşti tras în prea multe părţi şi, când încerci să mulţumeşti atâtea planuri simultan, rişti să scapi din vedere detalii importante şi să generezi gafe. Chiar dacă vei încerca să scapi de efectele propriilor neglijenţe cu un dram de umor, totuşi va veni un moment când vei fi copleşit de atâtea chestiuni pe cap şi vei începe să uiţi, să greşeşti, să sari peste aspecte importante.

Ar fi mai bine să alegi, din toate câte ai pe lista de urgenţe, un singur plan asupra căruia să te concentrezi, dar probabil şefii şi colaboratorii îţi aruncă prea multe pe umeri şi nu-i poţi refuza, ceea ce te obligă să iei mai mult decât poţi duce.

GEMENI

Ai avea două căi de evoluţie într-un proiect la care îţi aduci contributia, dar nu poţi merge pe ambele simultan, ca atare este vremea unei alegeri dificile. Amândouă au şi avantaje şi dezavantaje, ca atare cântăreşte-le cu mare atenţie, fără a lăsa emoţia să decidă în locul raţiunii.

Vei alege varianta optimă pentru tine, dar nu o vei pune în aplicare decât atunci când vei fi sigur că deţii toate mijloacele şi informaţiile de a transforma o idee într-o reuşită. Până atunci studiezi, analizezi, munceşti, ca să fii sigur că e calea cea bună!

RAC

Eşti plin de energie la serviciu, poate datorită unui stimulent care te determină să dai tot ce ai mai bun din tine. Cu asemenea motor la turaţie maximă, toate ar trebui să meargă ca pe roate, pentru că ai convingerea că tot ce faci e de succes. Ar fi bine să porneşti ceva nou astăzi, pentru că deţii toate resursele pozitive pentru a duce la capăt repede şi bine acest nou proiect.

Ziua e potrivită iniţiativelor îndrăzneţe, ţintind cât mai sus. Mai mult decât atât: sunt mari şanse să faci un pas înainte în carieră, o ocazie rară de promovare, de avansare profesională sau de atingere a unui apogeu mult visat. Ţinteşte sus, pentru că poţi!

LEU

Discută cu ceilalţi despre planurile tale pentru că, momentan, nu deţii toate informaţiile pentru a le pune în aplicare. Va apărea cineva cu mai multă experienţă care îţi va transmite exact pontul de care aveai nevoie. Nu e o ruşine să recunoşti că nu ştii ce e de făcut în anumite situaţii, deci cere sfaturi, cere ajutor, întreabă în stânga şi-n dreapta până dai de omul potrivit care deţine cheia la întrebarea ta cea mai dificilă.

Din relaţia cu ceilalţi ai multe de învăţat iar ceea ce urmează să descoperi, va deveni mai apoi sursă de înţelepciune şi pentru alţii, pentru că vei transmite şi tu, mai departe, ceea ce afli acum.

FECIOARA

Linişteşte-te în cursa ta nebună spre marile scopuri, pentru că nu acesta e ritmul care se potriveşte procesului spre care ai pornit! E nevoie de o abordare calmă, tihnită, lentă a acestei probleme, deci nu pretinde rezultate imediate. Aminteşte-ţi de cheia tuturor lucrurilor – răbdare – şi ai să vezi că bine se aşează toate!

Eşti în miezul unei acţiuni, a început de ceva vreme şi încă mai durează ceva vreme, dar important acum nu e nivelul pe care te afli şi cât mai ai până la capăt, ci faptul că totul evoluează conform planurilor. Continuă să investeşti resursele tale pozitive în acest proiect, conştient că nu se clădeşte repede, că eşti încă pe drum, dar important e că eşti pe calea cea bună!

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel