Horoscop, luni, 28 mai, 2018

Zodii care se torturează fără motiv
Zodii care se torturează fără motiv

Horoscop. Vărsătorii nu trebuie să te mulţumească cu puţin, aşa cum ai fi tentați acum, iar peștii să nu mai  insiste să transforme totul de la zero, ci  să o ia  mai moale.

HOROSCOP BALANȚĂ 28 mai

Ai tot sperat ca un anumit moment de care îţi era teamă să se amâne sau să nu mai aibă loc deloc, dar iată că aşteptarea ta a luat sfârşit şi dai piept direct cu evenimentul cel mare. Deşi l-ai aşteptat atât de mult, iată că nu iese conform speranţelor tale şi lucrurile par să se dea un pic peste cap, semn că planurile de acasă nu sunt întotdeauna ca cele din târg.

Pregăteşte-te pentru o surpriză de proporţii care te obligă să schimbi macazul din mers, noroc că ai totuşi un plan de rezervă, astfel încât să recuperezi totuşi ceva din tot ce ai construit până aici şi să nu pierzi totul.

HOROSCOP SCORPION 28 mai

Stai şi cântăreşte atent, ca într-o balanţă, argumentele pro sau contra, informaţii pe care le deţii, senzaţiile care te încearcă, pentru că vei reuşi să faci ordine între situaţiile extreme. Chiar dacă totul oscilează între alb şi negru, bine şi rău, da şi nu, vei reuşi să discerni foarte atent între toate aspectele diametral opuse şi să iei decizia corectă.

Nu te grăbi la prima idee care îţi vine în minte, mai bine mai aduni detalii înainte de a-ţi exprima ultimul cuvânt, pentru că lucrurile se pot schimba şi de la o oră la alta, şi te vor deruta şi mai şi. Chibzuieşte pe îndelete şi abia după aceea spune ce ai ales.

HOROSCOP SĂGETĂTOR 28 mai

Bazează-te numai pe cifre certe şi fapte concrete, nu te lua după idei aruncate în vânt sau după presupuneri care nu au la origine nimic clar. Există în preajma ta o persoană demnă de tot respectul care oferă numai informaţii verificate şi bine documentate şi dacă ţii cont de părerile sale, ai numai de câştigat.

Totul e să-i spui că nu ştii cum să rezolvi o anumită problemă, că nu ai experienţe necesară pentru a trece printr-un moment dificil, pentru că el va interveni în favoarea ta cu cele mai bune sfaturi. Consideră-l un profesor la şcoala vieţii, deci stai cu urechile pâlnie la tot ce are să-ţi împărtăşească.

HOROSCOP CAPRICORN 28 mai

Te gândeşti serios la o schimbare de direcţie în carieră, pentru că pretenţiile tale au crescut şi experienţa ta s-a extins şi ea în ultima vreme, pe parcursul ultimilor ani de studiu. Trebuie să arăţi lumii cine eşti, ce poţi, cât de bine te-ai pregătit în perioada de acumulare de informaţii şi să găseşti noua formă de a-ţi împlini rolul pe pământ prin munca de zi cu zi.

Dacă apare azi informaţia de care aveai nevoie pentru această schimbare de direcţie, pune-o imediat în practică şi porneşte spre noul sens care va avea efecte dintre cele mai bune în plan profesional, pe termen lung.

HOROSCOP VĂRSĂTOR 28 mai

Dacă ţi-ai pune un pic ambiţia la treabă, ai ajunge mult mai uşor un scop pe care deocamdată doar îl visezi. Nu trebuie să te mulţumeşti cu puţin, aşa cum ai fi tentat acum, ci trebuie să ridici ştacheta foarte sus şi apoi să lupţi pentru a ajunge acolo.

Dacă ţi-ai propune obiective mediocre şi banale, da, poate le-ai atinge mult mai repede, dar stima de sine nu ar fi aceeaşi! Meriţi mai mult, mai bun, mai înalt, ca atare trebuie să ai curajul să priveşti cât mai departe faţă de nivelul la care încearcă unii să te menţină. Nu accepta orice, ci pretinde tot ce-i mai bun!

HOROSCOP PEȘTI 28 mai

Marile schimbări nu trebuie să survină ca un buldozer care le distruge pe toate peste noapte, ci poţi începe puţin câte puţin, până reuşeşti să ajungi acolo unde doreşti. Nu insista să transformi totul de la zero, ci ia-o mai moale, cu schimbări minore, ridicând mai apoi complexitatea transformărilor la care te supui cu bună ştiinţă.

Totul va fi diferit, la final, dar nu insista să răstorni munţii dintr-o singură mişcare. Schimbările lente, de durată, sunt mult mai bune decât cele care seamănă cu un cutremur ce dărâmă totul într-un minut. Transformă-ţi viaţa într-un ritm moderat, pas cu pas!

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel