Horoscop, duminică, 29 iulie 2018

Horoscop. Scorpionii  vor  avea sentimentul că se vor apropia cu paşi repezi de un mare succes, iar pentru  Pești este bine să tacă şi să facă, e mai bine aşa, decât să povestească tuturor ce planuri au.

HOROSCOP, BALANȚĂ, DUMINICĂ 29 IULIE

Dacă întâlneşti omul potrivit care să-ţi alimenteze visele şi să te ambiţioneze cu instrumentele cele mai eficiente, scopul tău este din ce în ce mai aproape!

Merită să-ţi alegi un model, un idol, un exemplu demn de urmat într-o persoană care a reuşit pe drumul pe care tu încă te afli.

El a ajuns acolo unde tu deocamdată visezi să urci, şi dacă îi urmezi îndrumările, sfaturile sau strategia de succes, vei fi ca el foarte curând.

Nu încerca să faci totul doar după propria ta idee, când ai în faţa ta un om care a reuşit înaintea ta ceva similar şi ajunge doar să-i urmezi reţeta.

Ascultă-l şi reţine tot ce are să-ţi împărtăşească!

HOROSCOP, SCORPION, DUMINICĂ 29 IULIE

Simţi că te apropii cu paşi repezi de un mare succes, pentru care ai depus mari eforturi până acum.

Nu mai e mult şi vei trage linie finală şi vei culege roadele cele mai bune, dar tocmai pentru că eşti pe ultima sută de metri, simţi că şi stresul creşte, şi nerăbdarea se amplifică, de parcă ai intrat în mijlocul furtunii şi finalul e cel mai agitat moment al cursei.

Nu micşora ritmul tocmai acum, când eşti atât de aproape de marele ţel, deci trage tare, chiar dacă simţi că devine din ce în ce mai greu.

Ar fi culmea să abandonezi tocmai acum, înainte de ultima turnantă, deci hai, insistă, se vede linia de finish deja!

HOROSCOP, SĂGETĂTOR, DUMINICĂ 29 IULIE

Eşti pus pe distracţie, deci vei profita de această zi pentru a sărbători din toată inima!

Că ai sau nu motiv de celebrat, tot găseşti tu ceva care să-ţi ofere şansa de a bea un pahar de vin, de a dansa sau a asculta muzică.

Pentru că da, muzica are acum un efect revigorant asupra ta, pentru că leagă mai uşor prieteniile, te ajută pe tine să te manifeşti liber, să te comporţi ca şi cum n-ai avea nicio grijă.

Un loc în care cântă muzica este, pentru tine, un spaţiu de relaxare şi de veselie, uiţi de vârsta pe care o ai şi laşi melodiile să-ţi umple inima şi mintea.

Pentru o zi spornică şi dinamică, încearcă s însoţeşti toate activităţile acestei zile de muzică, pentru că vei remarca mai uşor efectele sale miraculoase. Parcă toate merg mai bine!

HOROSCOP, CAPRICORN, DUMINICĂ 29 IULIE

Planurile făcute pentru azi nu-ţi ies chiar aşa cum ai sperat, dar nu pentru că ai avea tu vreo vină, ci pentru că se bagă cineva unde nu-i fierbe oala şi-ţi strică ţie treburile.

Cel care intervine acum e complet pe lângă subiectul în care crede că are ceva de spus şi tu nu ai forţa de a-l respinge, de a-l ţine la distanţă.

Cu mai mult tupeu decât tine, face un pas în faţă ca să atragă atenţia asupra lui, dar atitudinea lui cam obraznică e în defavoarea ta.

Dacă vezi că astfel de oameni au mai multă trecere decât tine, care îţi vezi serios de treaba ta, mai bine stai o zi pe margine, până ce îşi taie ei singuri creanga de sub picioare.

Nu au cum să rămână în centrul atenţiei mult timp!

HOROSCOP, VĂRSĂTOR, DUMINICĂ 29 IULIE

Nu te amăgi singur cu privire la direcţia în care alergi, pentru că vei descoperi că e doar o himeră.

Ai fost indus în eroare de cineva care a avut nişte interese egoiste atunci când te-a împins pe acest drum, de aceea trebuie să te trezeşti odată la realitate şi să vezi cu ochii tăi adevărul.

De fapt, vocea ta interioară deja îţi şopteşte unde se ascunde hiba şi trage un semnal de alarmă să nu mai investeşti energie şi încredere în acea direcţie, pentru că, mai devreme sau mai târziu, vei afla că ai mers pe o pistă falsă.

Nu te mai lăsa păcălit, ia atitudine odată!

HOROSCOP, PEȘTI, DUMINICĂ 29 IULIE

Taci şi faci, e mai bine aşa, decât să povesteşti tuturor ce planuri măreţe ai.

Mai degrabă duci ceea ce ai început la îndeplinire şi abia la final povesteşti şi altora cum ai ajuns aici.

Ai un proiect important în minte, dar deocamdată preferi să păstrezi discreţia asupra lui, pentru că simţi că mulţi ar dori să te oprească din elan.

Oricare ar fi visul tău secret, fă tot posibilul să-l duci la capăt prin forţe proprii, fără a spune altora ce ai de gând să faci, fără a cere opinii sau ajutor.

Poţi de unul singur, în ciuda acelor emoţii negative care îţi mai dau târcoale, din cauza răutăţilor altora, deci continuă pe acest drum.

Ai putea avea parte de adevărate revelaţii pe parcurs!

Citeste mai multe pe teotrandafir.com

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel