EXCLUSIV  Horoscop 4 august 2022: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care ar fi bine să facă economii. Pune bani de-o parte!

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (cottonbro)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (cottonbro)

Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.

Până pe 20 august, am face bine să profităm de posesivitatea Taurului pentru a acționa cu înțelepciune în ceea ce privește propriile noastre resurse, fără să așteptăm la alții. Astrologul Daniela Simulescu abordează tranzitul lui Marte în Taur din punct de vedere financiar, în special din cauza faptului că peste tot în jurul nostru se discută ideea de criză financiară, putem vedea cu ochii noștri cât de mult au crescut prețurile, simțim deja efectele inflației pe pielea noastră, scrie astrosens.ro.

Pe lângă criza financiară, e posibil să ne confruntăm cu o criză alimentară, așa că am face bine să fim mai conștienți câtă mâncare cumpărăm și cât din ea ajungem să aruncăm. Cei care lucrează în diverse afaceri sau în agricultură trebuie să caute investitori și moduri de a atrage resurse. Cei care lucrează în domeniul bancar se vor confrunta cu schimbări foarte mari începând din această vară.

Economiile, cuvântul de ordine

Câteva dintre sfaturile pe care astrologul ni le oferă ar fi să încercăm să economisim cât mai mult, să ținem cont de raportul calitate-preț, să negociem, să nu ne aruncăm și să încercăm să lucrăm cât mai sustenabil! Trebuie să construim cu ce avem și să ne facem și un fond de rezervă pentru oricând oricum.

Componenta financiară, așadar, plutește în aer, mai ales că axa Scorpion-Taur vorbește despre bani, despre cum putem să îi investim, cum gestionăm cheltuielile astfel încât să trăim cu mai puțin decât o făceam, având în vedere și creșterea mare a prețurilor. Uranus va rămâne în Taur până în 2026, deci nimic nu este sigur, în orice clipă ne putem confrunta cu exact scenariul care nici prin cap nu ne-ar fi trecut vreodată, așa că e bine să avem mereu un fond de rezervă.

Astrologul ne amintește și de faptul că energia Nodului Sud în Scorpion care aduce crize poate oferi aspecte extrem de favorabile pentru cei care vor să profite de astfel de momente și au calități în zona afacerilor. Cu Nodul Sud în Scorpion poți da lovitura.  Independența financiară este un aspect care ar trebui să ne preocupe pe toți, iar după 20 august va fi și mai posibil deoarece Marte va intra în semnul Gemenilor unde va rămâne până anul următor. El ne va ajuta să găsim mai multe idei și metode de a face bani, mai multe colaborări și modalități inedite de a oferi servicii, potrivit astrosens.ro.

BERBEC

Trebuie să vorbești mai mult cu colegii. Apar mai multe proiecte care te vor epuiza. Te descurci, nu este o problemă.

TAUR

Discuţiile cu copiii, despre copii vor fi prioritare. Chiar dacă ai copii mari, tot îngrijorat vei fi. Este o preocupare foarte mare în zona asta, dar trebuie să te preocupi şi de pasiunile tale.

GEMENI

Vei începe să discuţi mai mult cu familia, cu rudele. Nu vei mai avea timp de nimeni şi de nimic. Este momentul în care nu ai vrea să vorbeşti atât de mult cum îţi place ţie, dar acum vei fi nevoit.

RAC

Este o perioadă minunată pentru cei care au de susţinut interviuri, examene, dar şi pentru cei care călătoresc pentru că dau de persoane care îi învaţă lucruri.

LEU

Atenţie la cheltuieli! 5% pune de-o parte. Învaţă să economiseşti. Trebuie să vă gândiţi mult mai atent şi mult mai activ în zona aceasta.

FECIOARĂ 

Mercur aduce superficialitate. Până pe 27 august, ar fi bine să te uiţi la nişte podcast-uri, să participi la nişte discuţii. Când superficialitatea şi încăpăţânarea sunt lăsate aşa, ruginesc şi mintea mai dă rateuri. Căutaţi noutatea şi învăţaţi. 

Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel