EXCLUSIV  Horoscop 28 aprilie 2022: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Multe pierderi pentru o zodie! Îți vor prinde bine

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: pxhere.com

Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.

"Mercur va mai tranzita semnul Taurului până pe 30 aprilie.  Atunci când îl aducem în discuție pe Mercur, ne referim la Zeul Hermes. În mitologie, acesta este recunoscut pentru istețime, viclenie, negociere, locvacitate și călătoriile sale(pe uscat și pe mare). Fiind atât de ocupat, Hermes era mereu ostenit. Mai ales la nivel mental. 

În astrologie, Mercur arată modul în care gândim și comunicăm(verbal și non-verbal).  Cum semnul Taurului este unul de pământ, îți dai seama că până ve 30 aprilie cu toții vom învăța să comunicăm diferit. În ultima vreme, tranzitul lui Mercur prin Berbec ne-a făcut direcți, repeziți și destul de agresivi în gestionarea cuvintelor. Dar acum, Mercur va deveni un contabil. Va măsura, cântări, calcula și abia la urmă va comunica decizia. Gândește, socotește și apoi scrie. Vom fi interesați de calcule, de partea pecuniară, de a monetiza. Ne vom extrage din discuțiile care nu ne ajută cu nimic. 

Memoria va fi fantastică și vom deveni fini observatori ai celorlalți - nu ne lipsește nimic și nu uităm deloc! Vom avea nevoie de mult timp pentru a ajunge la o opinie și, odată ce va fi formată, cu greu renunțăm la ea.Va exista tendința de a repeta orice crezând că toți au ritmul tău de procesare a ideilor. Ținând cont de faptul că Mercur va activa și axa Nodurilor Lunare (Taur-Scorpion), putem spune că urmează o perioadă tensionată, atât la nivel personal, cât și mondial”, arată astrosens.ro

BERBEC

Sunt multe pierderi în această perioadă, însă vin cu o detoxifiere, cu o purificare. Începi să depistezi ce se întâmplă astfel încât să fie bine.

TAUR

Îţi prieşte această zi. Dacă este un conflict în jurul tău, tu poţi să îi ajuţi să se împace, să negocieze. Tot tu poţi fi cel care îşi poate da seama că lucrurile se grăbesc la serviciu şi că ar fi cazul să se întâmple într-un mod mai lent.

GEMENI

Astăzi, la serviciu, te poţi prinde dacă este ceva ce nu funcţionează şi ceilalţi să îşi dea seama. Ştii să sugestionezi.

RAC

Dacă ceilalţi vin spre tine cu tot felul de planuri, tu zici "ok, le facem pe toate, dar hai să vedem cum". 

LEU

Este o zi în care poţi să minimizezi riscurile unor acţiuni d-ale tale de la locul de muncă, unor discuţii pe care le-ai avut cu superiorii şi care nu au fost foarte plăcute. Reuşeşti să nu sară toată lumea în capul tău.

FECIOARĂ 

Îţi prieşte ziua aceasta, vei vedea clar anumite situaţii. Vei depista ceva ce este clar că este total diferit faţă de ce ţi s-a comunicat sau ai crezut.

Previziunile complete pentru toate zodiile, în materialul video de mai jos:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel