Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
Astăzi avem un careu între Soarele din Leu și Uranus din Taur. Acest aspect poate provoca destule evenimente neașteptate sau schimbări bruște în comportamentul apropiaților. Recomandabil ar fi să nu vă faceți planuri. Și nici să vă opuneți schimbărilor. Bineînțeles că vom dori să știm dacă acest aspect este bun sau rău. Lui Uranus îi place să ne ia prin surprindere. Ce-i drept, careul reprezintă o tensiune interioară. Deci am putea spune că, de fapt, noi avem nevoie de un crâmpei suplimentar de libertate.
BERBEC
Vei simţi că, în anumite părţi ale vieţii, nu ai control. De aceea, ar fi bine să îţi vezi de viaţa ta, să munceşti şi să ai multă răbdare.
TAUR
Profesional, ar trebui să nu forţezi nimic, pentru că nu vei obţine nimic. Învaţă să aştepţi momentul potrivit să faci ceva.
GEMENI
Vorbele tale vor fi multe aiurea. Nu le poţi controla pe toate şi s-ar putea să ai parte de surprize, adică oamenii să vină la tine să îţi zică ceva şi tu să spui că a fost doar o glumă, dar ei nu vor crede.
RAC
Dacă ai un talent sau ai avut, dacă e ceva ce ţi-a plăcut, la care să te pricepi, ai putea să reiei acel lucru.
LEU
Nu ar strica să vă pregătiţi de o nouă viaţă, la modul în care aţi putea să vă treziţi aşa, zilele acestea, şi să ziceţi "gata" - cu persoana asta care nu m-a respectat nu mai vorbesc, de exemplu. Vei ajunge într-un punct în care nu îţi vei mai face rău.
FECIOARĂ
Mai aveţi un AS în mânecă, zilele acestea, pentru orice vă doriţi. Trebuie doar să faceţi ceva în mod concret.
Previziunile integrale, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu