Astrologul Daniela Simulescu a transmis cele mai importante previziuni ale zilei pentru zodii.
Mercur retrograd nu este un aspect care să ne umple de spaime, ci mai degrabă să ne ajute să reevaluăm, să ajustăm, să corectăm și să îmbunătățim. Trecutul se reactualizează, multe dintre faptele noastre pot fi readuse în viața noastră, dar și mulți oameni la care nici nu ne mai gândiserăm pot să reapară din senin.
"Mercur își va începe retrogradarea în semnul Gemenilor și o va termina in semnul Taurului. Deci aceste semne și cele opuse vor fi cele luate în colimator. Dar vă rog să vă gândiți (exact ce îi place lui Mercur) că orice situație frustrantă are și o mare oportunitate ascunsă. Încăpățânarea și rigiditatea vor fi puse la încercare tocmai pentru a ne arăta că există și alte variante, unele mai simple și mai de folos”, spune astrologul Daniela Simulescu.
Când Jupiter intră în Berbec aduce încredere, inițiativă. Avem câteva luni la dispoziție să începem ceva, să ne creăm o altă existență, o altă viață. E ca primul pas al copilului, e ca primul strigăt atunci când se naște și își umple prima dată plămânii cu aer.
BERBEC
Ai grijă ce spui astăzi. Cuvintele tale vor avea efecte total neașteptate. Vei simți, totuşi, încredere şi vei putea face faţă unor situaţii, chiar dacă pe moment ţi se par destul de grele şi insuportabile. Grijă la discuţiile în care te implici. Evită bârfele!
TAUR
Până pe 3 iunie, toate chestiunile financiare vor fi foarte sâcâitoare. Apoi, până pe 5 iulie, vei avea de rezolvat tot felul de chestiuni. Ai grijă la sănătate!
GEMENI
Astăzi, vă veţi reasigura, vă veţi revalida. Oamenii din preajma voastră vor fi obosiţi de către voi. Bazaţi-vă pe ei, nu vă vor răul.
RAC
Aveţi grijă la chestiunile legale! Se poate schimba situaţia profesională. Gândiţi-vă, de la sfârşitul lui decembrie până acum, ce s-a schimbat în sistemul vostru de valori. Nu s-a schimbat degeaba!
LEU
Veți avea bătăi de cap, mai ales dacă vă veţi baza pe prieteni. Fiţi pregătiţi să nu se poată ţină oamenii de planurile respective. Nu o luaţi personal, că nu are nimeni nimic cu voi.
FECIOARĂ
Este momentul să arătaţi de ce sunteţi în stare. O problemă la locul de muncă? Voi sunteţi cei mai buni! Veţi arăta de ce sunteţi în stare. Primiţi validare, aplauze, dar nu vin cu o mărire de salariu, o promovare.
Previziunile complete pentru toate zodiile, în materialul video de mai jos:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu