Guvernul transmite noi clarificări după tragicul accident de la CEO Oltenia.
'Chestiunea responsabilităților privind tragicul accident de la CEO Oltenia va fi stabilita in urma anchetei judiciare si pe baza concluziilor echipelor de verificare. Orice masuri, indiferent de nivelul de responsabilitate vor fi luate, vor tine cont doar de aceste elemente.
Pentru a evita interpretări eronate ale situației de fapt la nivelul Guvernului, la acest moment, nu se pune problema demisiei sau demiterii vreunui membru al Cabinetului.', transmite Guvrernul.
Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a fost întrebat miercuri despre o eventuală demisie a lui Virgil Popescu, ministrul Energiei, după accidentul tragic de la cariera minieră Jilț Sud.
În briefingul de presă de astăzi de la Guvernului României, Dan Cărbunaru, purtătorul e cuvânt al Executivului, a fost întrebat despre asumarea responsabilității în cazul tragediei de la Jilț Sud, dar și o eventuală demisie a lui Virgil Popescu, ministrul Energiei:
„Deciziile legate de exercitarea funcției publice pe lanțul de răspundere care intervine în cazul acestui tragic accident, unele dintre ele am văzut deja că se întâmplă și sunt legate de decizii personale ale celor care au ales să-și depună mandatul, mă refer la managementul local, dar în privința evaluării de ansamblu a responsabilităților și, pe cale de consecință, și măsurile care vor fi decise, vă asigur că vor fi prezentate când va fi evaluată întreaga situație. Lanțul de responsabilități se va reflecta în mod coerent și corespunzător la finalul acestei evaluări“, a declarat Dan Cărbunaru.
„Guvernul așteaptă vreo demisie?“, a insistat o jurnalistă.
„Demisia este un act unilateral. Nu se pune problema de a aștepta o demisie, ci de a avea o evaluare a celor întâmplate din perspectiva responsabilităților și asumarea acelor responsabilități“, a replicat Dan Cărbunaru. Vezi știrea aici!
Marți, trei oameni au murit și alții au fost răniți în urma unei tragedii care a avut loc la cariera minieră Jilț Sud. O mașină care transporta 20 de mineri, peste limita admisă a autovehiculului, s-a prăbușit în interiorul carierei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu