Grupul Sony a achiziţionat drepturile de ecranizare a biografiei lui Steve Jobs. Lansarea oficială, pe 24 octombrie

Steve_Jobs
Steve_Jobs

Biografia lui Steve Jobs va deveni film, după ce Sony a cumpărat drepturile de ecranizare. Potrivit site-ului TheWrap.com, acest film biografic va fi produs de Mark Gordon.

Editura Simon & Schuster intenţiona să publice pe 21 noiembrie biografia lui Steve Jobs, însă, din cauza decesului cofondatorului grupului Apple, a luat decizia de a devansa această dată şi a anunţat că va publica acest volum pe 24 octombrie.

Walter Isaacson a colaborat cu Steve Jobs pentru a scrie această biografie şi a realizat ultimul interviu cu Jobs în luna septembrie.

Walter Isaacson, fostul director al postului CNN şi fostul manager editorial al revistei Time, este un reputat biograf, care a publicat deja biografiile unor personalităţi precum Benjamin Franklin şi Albert Einstein.

Steve Jobs, slăbit şi în suferinţă, cu numai câteva săptămâni înainte de moartea sa, şi-a aprobat biografia, deoarece a vrut ca fiii săi să înţeleagă mai bine de ce nu a fost întotdeauna alături de ei, potrivit autorului mult aşteptatei cărţi.

"Am vrut ca ai mei copii să mă cunoască", i-a declarat Jobs lui Walter Isaacson, jurnalist nominalizat la premiile Pulitzer, când acesta l-a întrebat pe cofondatorul Apple de ce şi-a autorizat biografia completă, după ce toată viaţa a ţinut să îi fie respectată intimitatea şi a trăit aproape ascetic.

"Nu am fost mereu alături de ei şi am vrut ca ei să ştie de ce şi să înţeleagă ce am făcut", i-a declarat Jobs lui Isaacson, în ultimul lor interviu, care a avut loc acasă la emblematicul cofondator şi lider al Apple, în Palo Alto, California.

Citeşte şi:

Steve Jobs a murit din cauza unei forme de cancer din care unul din 3 pacienţi scapă

Cronologia lansărilor care au format new-media în cei 27 de ani de carieră ai lui Steve Jobs. Glume, ironii şi lansări istorice

Cine va moşteni miliardele lui Steve Jobs

Vezi cum ar putea arăta noul logo Apple, după moartea lui Steve Jobs

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel