Grigore Condrescu a dedicat noua sa carte celui ce iubește literatura

Profesorul băcăuan Grigore Condrescu, în colaborare cu Editura Corgal Press Bacău, a lansat pe piață, la începutul acestui an o nouă carte ”Marea critică față cu valorile literare actuale”, în care, după cum autorul însuși susține, a imaginat un ”symposion, la care să fie prezenți marii critici și istorici literari ai vieții literare actuale”.

Dezamăgit de faptul că, în vremurile actuale, ”cartea sau revista circulă ca în vremea dinaintea de Unirea Principatelor, fiind nevoie de autorul însuși să le pună în tolbă/portbagaj și să plece cu ele prin țară”, în timp ce ”școala, Universitatea, Ministerul și Partidele – în hazul Criticii și a Publicului – contestă cărți și autori cunoscuți doar de rude și vecini”, Grigore Condrescu remarcă, însă, nu cu entuziasm, multitudinea de festivaluri, publicații și gazete, edituri, manifestări literar-artistice, susținute de autori insignifianți, ”care au tipărit mai multe cărți decât au citit”, compasionându-i pe ”bieții critici”.

În acest prezent, Grigore Condrescu propune cititorului care iubește literatura, cu ajutorul bibliotecilor din preajmă, în special celei aparținând prof. Gh. Neagu, un joc imaginar în care sunt ascultate opiniile celor mai mari critici/istorici literari ce nu vor sta decât arareori alături, sau măcar în aceeși sală, confruntându-se pe teme precum rosturile teoriei și criticii, puterile poeziei sau farmecul romanului.

În ”Marea critică față cu valorile literare actuale”, Grigore Condrescu i-a privit pe Manolescu, Simion Martin, Ștefănescu, Ungureanu, Monica Lovinescu și alții ca pe niște oglinzi – mai mult sau mai puțin fidele – în care a completat imaginile lui Nichita, Mălăncioiu, Cărtărescu, Preda, Breban, Bălăiță, dar și Genaru, Costin, Iovian, Cimpoeșu, Savin sau Fercu.

Structurată în șase capitole, cartea lui Codrescu încearcă să detecteze, aplicativ, urmând firele marii critici, valorile literare actuale, modul cum se oglindesc acestea în creația criticii.

În primul capitol, ”Preliminarii: printre marii critici și istorici literari de azi”, se va observa cum se reflectă personalitatea fiecăruia dintre criticii mari în textile critice – oglindă a celorlalți (Simion, Manolescu, Martin, Ștefănescu, etc)

Al doilea capitol este dedicate ”Semnificațiilor și formelor est-eticii în decenii pre și post-decembriste. Aici este ”bătălia” Monicăi Lovinescu, vreme de trei decenii, pentru a ține dreaptă balanța criticii pentru literature română, observând și sensurile și efectele est-eticii.

Următorul este dedicate ipostazelor criticului ideal - după N. Manolescu, E. Simion, Mircea Martin.

Cel de-al patrulea capitol oferă cititorului ”Receptare critică prin gust, subiectivitate și teorie a criticii”, care, împreună cu cel anterior, va încerca să circumscrie reperele marii critici pentru operele poeților N. Stănescu, Ileana Mălăncioiu și Mircea Cărtărescu, precum și pentru romanele prozatorilor Marin Preda, Nicolae Breban și George Bălăiță.

”Centrul și Provincia – valori băcăuane actuale” scrutează profilurile unor creatori importanți din Bacău, în perspective marii critici: Genaru, Costin și alții, pentru ca, mai departe, Grigore Condrescu să propună ”Repere supreme în canonul literar actual”.

În final, cunoscutul profesor băcăuan Grigore Condrescu, dorește să realizeze imposibilul: să formuleze concluzii la un eseu cu o tematică infinită.

Cititori, critici sau scriitori, de toate calibrele, se pot căuta pe sine în această carte a lui Grigore Codrescu, dedicată iubitorului de literatură.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel