FRF. Burleanu, reales. Prunea: Când am auzit ce a zis îmi venea să sparg televizorul | DCNews
Cele mai citite

FRF. Burleanu, reales. Prunea: Când am auzit ce a zis îmi venea să sparg televizorul

florin_prunea_31703600
Florin Prunea

Florin Prunea, susținătorul lui Ionuț Lupescu la alegerile FRF, s-a enervat teribil când a auzit replica lui Răzvan Burleanu după ce a câștigat un nou mandat.

"Nu a fost un fleac, dar i-am ciuruit", a spus Burleanu după ce a triumfat în fața lui Lupescu. Asta a fost și replica ce l-a înfuriat teribil pe Prunea.

"Când l-am văzut pe ăsta că a zis «v-am ciuruit», îmi venea să sparg televizorul! Cu Mircea Lucescu şi cu Chivu în sală. Asta arată frustrarea acumulată, asta e faţa fotbalului românesc. Aici am ajuns", a declarat Prunea la Digi Sport, citat de GSP.

Prunea a comentat și informația conform căreia Dinamo, clubul unde Ionuț Lupescu a scris istorie, a votat cu Burleanu, deși anunțase că-l va susține pe "Kaiser".

"Nu am niciun comentariu. Dacă e aşa, să fie păcatul lor. Nici nu mai contează acum. Cu siguranţă că vor avea probleme şi vor simţi asta în reacţia suporterilor. Lumea e extrem de revoltată de comportamentul lui ăsta, că nici nu merită să îi pronunţ numele. Mă opreşte lumea la piaţă să îmi spună", a adăugat Prunea.

[citeste si]

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Sport
Citește mai multe din Sport
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce premier ar trebui să desemneze președintele Nicușor Dan?
Tehnocrat
De la PSD
Tot de la PNL/USR
Trimite răspunsul
x close