FORT: Statul trebuie să aplice măsuri care să salveze transporturile comerciale

Transportatorii, situație critică. Țapardel: Inacceptabil! Prevederi periculoase
Transportatorii, situație critică. Țapardel: Inacceptabil! Prevederi periculoase

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) solicită Guvernului să aplice o serie de măsuri care să salveze ce se mai poate din transporturile comerciale româneşti. Introducerea unui sistem de încasare a taxei de drum în funcţie de numărul de kilometri parcurşi de transportator, eliminând astfel taxarea fixă, reprezintă un deziderat prin care Guvernul poate interveni în diminuarea pierderilor înregistrate în acest segment al economiei, potrivit unui comunicat al organizaţiei.

Transportatorii sunt nemulțumiți de costul pe care sunt nevoiți să-l plătească pe kilometru parcurs, comparativ cu cei din Bulgaria și solicită ca încasarea taxei de drum aferentă utilizării infrastructurii rutiere să se facă după modelul austriac utilizând GO-Box-ul.

"Comparativ cu ţări precum Bulgaria, unde costul cu taxa de drum este de 0,008 euro cenţi/kilometru, transportatorii români plătesc 0,15 euro cenţi/kilometru. În 2007, un transportator român efectua anual aproximativ 110.000 kilometri pe teritoriul naţional, iar în 2011 media kilometrilor efectuaţi la transportul de mărfuri a scăzut la 70.000 kilometri/vehicul, ceea ce ne arată în mod clar că statul trebuie să aplice o serie de măsuri care să salveze ce se mai poate din transporturile comerciale româneşti. În acest context, FORT, organizație care întrunește aproape 500 de firme, a transmis o scrisoare Guvernului în care solicită ca încasarea taxei de drum aferentă utilizării infrastructurii rutiere să se facă după modelul austriac utilizând GO-Box-ul", se arată în comunicat.

Go-Box este o unitate on-board cu care toate vehiculele cu greutate maxim admisă mai mare de 3,5 tone trebuie să fie echipate. Cu ajutorul unui semnal de microunde, Go-Box înregistrează trecerile prin zonele de taxare.

Tariful pe kilometru depinde de numărul de axe şi, începând de la 1 ianuarie 2010, de clasa de emisie a vehiculului, implementată în conformitate cu Directiva Uniunii Europene privind eurovigneta.

În funcţie de clasa de emisie, vehiculele se clasifică în mai multe categorii (Euro I - VI). Aceste categorii de emisie sunt incluse în cele trei grupe de tarife de taxare (A, B şi C). Tariful corespunzător se obţine ţinând cont de grupele A, B şi C şi de numărul de axe. Tarifele se aplică tuturor camioanelor cu o greutate admisă de peste de 3,5 tone.

Potrivit FORT, introducerea acestui sistem ar optimiza costurile pe care transportatorii comerciali le înregistrează din cauza neutilizării infrastructurii rutiere ca urmare a restricţiilor de circulaţie impuse, precum şi a obligativităţii de a respecta timpul de odihnă şi conducere.

Reprezentanţii federaţiei susţin ca, anul trecut, transportatorii de mărfuri şi de persoane au înregistrat pierderi de peste 50 milioane de euro din cauza stării infrastructurii rutiere şi a creşterii preţurilor la carburant.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel