Primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele, a decis să se retragă din cursa pentru alegerile prezidenţiale, deşi a strâns semnăturile necesare.
"Am fost întotdeauna un om loial unor valori pe care unii le consideră perimate: credinţă, patrie, familie. Nu mă voi schimba, la această vârstă! Nu aş putea. De aceea am şi anunţat, acum câteva luni, că intenţionez să candidez ca independent la cea mai înaltă funcţie în stat. Ca să mă bat pentru o ţară în care să nu ne fie frică să ne creştem copiii şi nepoţii. O ţară liberă şi sigură. O ţară frumoasă şi respectată.
Sunt mulţi cei care cred în aceste idealuri. O mână de oameni inimoşi au strâns şi 259 950 de semnături pentru mine. Din toată ţara. Le mulţumesc din suflet şi îi asigur că nu voi abandona principiile care m-au călăuzit întreaga viaţă. Sper să nu-i dezamăgesc. Dar înţeleg actualul context politic, sunt matur şi responsabil, îmi iubesc familia, am analizat situaţia şi, prin urmare, nu am cum să continui cu depunerea candidaturii", a scris Florentin Pandele pe Facebook.
"Ştie o ţară întreagă faptul că soţia mea face parte dintr-o echipă politică. Gabi este, ca şi mine, un om vertical. Ca şi mine, nu ştie ce înseamnă trădarea. Sau jocul dublu. În această perioadă, ea este implicată, prin prisma funcţiilor în care a fost aleasă, în campania electorală prezidenţială a PSD. Prin urmare, fac un pas lateral, din bun simţ, pentru a nu da naştere unor întrebări insinuante pentru soţia mea.
Când am anunţat intenţia de a candida, Gabi nu mai era în conducerea PSD. Fusese eliminată din CEx şi BPN. Am fost de acord cu intrarea Gabrielei în politică. Am susţinut-o, am îmbărbătat-o în multele momente când i-a fost foarte greu.
Ca orice familie întemeiată pe iubire şi respect, hotărârile decisive le luăm împreună. Nu pot să-i fac un rău lui Gabi prin deciziile mele. Dar ea mi-a garantat că va duce mai departe lupta pentru valorile care pun în centrul atenţiei oamenii, nevoile lor, problemele de zi cu zi şi dorinţa legitimă de a avea o viaţă mai demna şi mai bună.
Mă opresc aici pentru moment cu acest demers. Dar bazaţi-vă pe mine pentru orice bătălie benefică ţării noastre!
Cred într-o Românie în care oamenilor să nu le fie frică nici pe stradă, nici la muncă, nici în casă. Cu siguranţă sunt mulţi bărbaţi adevăraţi şi femei puternice în România care gândesc aşa! Să ne ajute Dumnezeu! Să aveţi toţi sănătate, pace şi linişte sufletească!", a mai scris primarul din Voluntari.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu