Fitch a retrogradat ratingul UniCredit

unic
unic

Fitch a retrogradat cu o treaptă ratingul UniCredit, cea mai mare bancă italiană, de la "A" la "A-" şi a menţinut perspectiva negativă atribuită calificativului. Astfel, UniCredit se alătură altor cinci bănci europene, printre care BNP Paribas şi Deutsche Bank, detronate de către Fitch la sfârșitul săptămânii trecute.

Ratingul UniCredit pentru datorii pe termen lung a fost redus la "A-", iar ratingul pe termen scurt a fost coborât de la "F1" la "F2", ambele calificative fiind menţinute sub supraveghere cu posibilitate de retrogradare.

"Retrogradarea reflectă dificultăţile din piaţă, dar şi operaţionale, cu care se confruntă băncile din întreaga lume, în special în Europa", se arată în comunicatul transmis marţi seară de Fitch privind ratingul UniCredit.

UniCredit a arătat, într-un comunicat, că ratingul a fost revizuit de Fitch în linie cu reevaluarea mai multor bănci europene, iar posibilitatea unei noi retrogradări este determinată în principal de analiza ratingurilor suverane, respectiv plasarea ratingului Italiei sub supraveghere cu posibilitate de coborâre.

Agenţia a plasat marţi seară alte şapte bănci italiene sub supraveghere cu posibilitatea de retrogradare, inclusiv Intesa Sanpaolo, cel mai mare creditor retail din Italia, Banca Monte dei Paschi di Siena şi UBI Banca.

Citește și:

Fitch: România este expusă la criză dar mai puţin decât alte state europene

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel