Femeia care şi-a abandonat bebeluşul de zece luni pe un câmp din Vaslui, găsită

Femeia care şi-a abandonat bebeluşul în vârstă de zece luni pe un câmp de lângă oraşul vasluian Murgeni a fost găsită joi seară de către poliţişti, fiind vorba despre o tânără de 20 de ani care le-a spus anchetatorilor că a recurs la acest gest din cauza sărăciei.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, mama bebeluşului găsit pe câmp a fost identificată de către poliţişti în oraşul Murgeni, la scurt timp după ce femeia care a găsit copilul pe câmp a sunat la 112. De fapt, femeia i-a anunţat pe poliţişti la aproape o zi de la găsirea copilului.

„Mama bebeluşului a fost identificată la scurt timp de la sesizarea făcută prin apelul unic de urgenţă 112, fiind vorba despre o tânără de 20 de ani, cu domiciliul în acte într-o localitate din judeţul Braşov, dar care locuia fără forme legale în oraşul Murgeni. În urma primelor audieri, femeia şi-a justificat gestul, aşa cum scria şi în biletul lăsat lângă copil, prin faptul că nu avea posibilităţi materiale pentru a-şi mai creşte copilul, după ce a fost părăsită de bărbatul ei“, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui, Mihaela Ştraub, potrivit Mediafax.

Bebeluşul în vârstă de zece luni găsit, joi dimineaţă, pe un câmp de lângă oraşul vasluian Murgeni de către o femeie care-şi ducea vaca la păscut a fost transportat cu ambulanţa, joi seară, la Spitalul de Copii "Sfântul Nicolae" Bârlad, unde se află internat. Din primele constatări, medicii susţin că fetiţa este subponderală pentru vârsta ei, fără însă a prezenta şi alte semne de boală.

Lângă bebeluş a fost găsit un bileţel cu un nume, o dată, posibil cea de naştere, şi un mesaj în care mama bebeluşului explică faptul că l-a abandonat pe motiv că nu are posibilităţi materiale să-l crească, după ce a fost părăsită de bărbat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel