Familia uneia dintre victimele lui Huidu, despăgubită cu o maşină

huidu
huidu

Magistrații Tribunalului Brașov au decis, marți, la primul termen în dosarul privind daunele civile de 800.000 de euro cerute de familiile victimelor accidentului provocat de Şerban Huidu, ca societatea de asigurări a acestuia să îi dea uneia dintre familii o maşină la aceeaşi valoare cu cea distrusă în accident.

Avocatul familiei Balog a solicitat în faţa instanţei ca autoturismul Dacia Logan aparţinând lui Ştefan Balog, să fie reevaluat la nivelul avut înaintea preoducerii accidentului, considerând că evaluarea făcută de societatea de asigurări a lui Huidu, Astra Asigurări, la preţul de 2.600 euro, este prea mică, scrie Mediafax.

Soţia lui Ştefan Balog a ieşit plângând din instanţă şi a spus că deciziile judecătorilor sunt părtinitoare, pentru a-l scoate nevinovat pe Huidu.

 "Totul s-a făcut pentru Huidu. Un fir de păr nu i s-a mişcat din cap şi a omorât trei oameni", a spus Elena Balog.

 La termenul de marţi, au fost audiaţi primii martori în acest dosar, doi vecini şi prieteni apropiaţi ai familiei Balog, care au povestit judecătorilor că Ştefan Balog era sprijinul moral şi material al familiei lui, iar lipsa acestuia îi afectzează foarte mult pe soţia acestuia, Elena Balog - pensionată de boală, şi pe fiul lui, Mircea Balog.

 Familia Balog a cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soţia şi fiul lui Ştefan Lungu Balog s-au constituit părţi civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro.

 De asemenea, Ioana Câmpean - fiica altei victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale şi materiale de 400.000 de euro, însă nu a precizat care este cuantumul, separat, al daunelor morale şi al celor materiale, instanţa solicitând avocatului acesteia ca la următorul termen să prezinte defalcat solicitările pentru daune.

 Cea de-a treia victimă a accidentului, Ioan Garbis, nu a avut urmaşi, prin urmare nimeni nu s-a constituit parte civilă din partea acestuia.

 Instanţa a fixat un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 4 decembrie.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel