Fabrica de Arme Cugir lucrează la prototipul unei arme care va înlocui AKM-ul din dotarea Armatei Române

armament
armament

Armata Română ar putea fi dotată în anii următori cu un o nouă de armă de asalt asemean vechiului AKM.

Fabrica de Arme din Cugir lucrează, în prezent, la producerea prototipului, scrie Mediafax.

Directorul Fabricii de Arme Cugir, Horea Suciu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că fabrica a încheiat un acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui program naţional, prin care realizează prototipul unei arme de asalt calibrul 5,56X45 mm cu muniţia aferentă, care să îndeplinească standardele NATO.

Suciu a spus că primele prototipuri ale acestui produs militar ar trebui finalizate până la sfârşitul anului 2011, iar noua armă ar putea înlocui actualele AKM-uri aflate în dotarea Armatei Române. El a afirmat că arma este realizată pe scheletul vechiului AKM, dar este îmbunătăţită, având dotări şi caracteristici conform standardelor NATO. Potrivit sursei citate, noua armă de asalt este realizată în totalitate la fabrica de Arme Cugir, ea fiind în prezent în fază de testare, iar testele se realizează atât în laboratoarele fabricii, cât şi la Academia Naţională de Tehnică Militară. Horea Suciu a spus că, în prezent, Fabrica de Arme din Cugir are contracte în valoare de milioane de dolari care acoperă producţia pentru anii 2011 şi 2012. La rândul său, Radu Roşianu, administratorul special al UM Cugir şi al Fabricii de Arme Cugir, a declarat că producerea unei noi arme de asalt la Cugir ar putea însemna pentru Fabrica de Arme comenzi de câteva zeci de mii de bucăţi pe o perioadă de câţiva ani, dacă se va decide dotarea Armatei Române cu această armă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel