Peste 5.100 de candidaţi susţin concursul de rezidenţiat organizat duminică, pentru ocuparea celor 3.879 de locuri şi posturi din acest an. Candidaţii care vor câştiga un loc în urma concursului nu vor avea post asigurat la sfârşitul rezidenţiatului.
Concursul se va desfăşura descentralizat, în şase centre universitare, respectiv la Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Craiova, pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza tematicilor anunţate.
Dintre cei peste 5.100 de candidaţi, 3.857 au optat pentru locurile şi posturile scoase la concurs la medicină, 964 s-au înscris pentru locurile şi posturile de la medicină dentară, iar 281 vor susţine concursul pentru farmacie.
Candidaţii vor trebui să fie prezenţi în sălile de examen la ora 8.30 şi să aibă la ei cartea de identitate sau paşaportul.
Concursul va dura patru ore şi se va desfăşura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
Corectarea lucrărilor se va face în prezenţa candidaţilor. Eventualele contestaţii vor putea fi depuse de candidaţi în 24 de ore de la momentul transmiterii grilelor în sălile de concurs.
Punctajul minim de promovare reprezintă 60 la sută din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Acesta se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.
Ocuparea locurilor şi posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor şi a posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu