Eurostat a publicat cifrele pentru România cu semne inversate

euro
euro

Biroul de statistică al Comisiei Europene, Eurostat, a publicat date eronate pentru România în raportul privind evoluția Produsului Intern Brut în UE în trimestrul al treilea, afișând rate de creștere de 0,5% față de trimestrul al doilea și scăderi pe primele două trimestre faţă de perioadele corespunzătoare din 2011, deși datele comunicate de INS din țară sunt corecte.

Potrivit datelor prezentate joi dimineaţă de Institutul Naţional de Statistică, Produsul Intern Brut a coborât în trimestrul al treilea cu 0,6% comparativ cu perioada similară din 2011 (0,8% serie ajustată sezonier) şi cu 0,5% faţă de trimestrul al doilea, pe date ajustate sezonier.

Astfel, pentru al treilea trimestru Eurostat a publicat cifre cu semnul inversat.

Christine Gerstberger, economist la Eurostat, a declarat pentru Mediafax, că toate cifrele privind România afişate în comunicat au avut semnele inversate, precizând că a fost "lansată procedura de corectare a datelor. Datele anunţate de Institutul Naţional de Statistică din România sunt corecte. Rectificarea datelor pentru România nu afectează rata de creştere anunţată pentru Uniunea Europeană".

În comunicatul publicat joi, datele prezentate de Eurostat reprezintă ratele de creştere a PIB în trimestrul al treilea, ca volum, pe baza datelor ajustate sezonier. De asemenea, Eurostat publică scăderi pe primele două trimestre faţă de perioadele corespunzătoare din 2011, deşi INS a anunţat creşteri în acele perioade. Pentru trimestrul al doilea, Eurostat indică o contracţie a PIB faţă de primul trimestru de 0,1%, în timp ce INS a anunţat ca ultime date revizuite o creştere în serie ajustată sezonier de 0,5%. Dacă această ultimă informaţie ar fi corectă, atunci România ar fi intrat în recesiune tehnnică. Eurostat a retras de pe pagina proprie de internet comunicatul privind PIB în trimestrul al treilea, din care reiese că zona euro a intrat în recesiune tehnică, în timp ce UE a evitat la limită recesiunea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel