Eugen Tomac (PMP): Putin este criminal de război. Când și cine îl va judeca?

Eugen Tomac (Facebook)
Eugen Tomac (Facebook)

Eugen Tomac, președintele Partidului Mișcarea Populară, a reiterat că "Vladimir Putin este criminal de război".

"Putin este criminal de război. Când și cine îl va judeca?

Am fost primul politician care a spus în plenul Parlamentului European, în repetate rânduri, că Putin este un criminal.

Am susținut anul trecut, tot în plenul Parlamentului European, că Rusia nu mai are niciun fel de credibilitate pentru a fi membru permanent în Consiliul de Securitate ONU. Astăzi, doar 4 dictaturi din lume o mai susțin în cadrul ONU.

Acum, când liderii din întreaga lume îl acuză pe Putin că este criminal de război, apare întrebarea: cine îl va judeca și când?

Devine tot mai clar că în statul vecin nouă, se produc crime împotriva umanității.

Oameni nevinovați sunt omorâți, orașe întregi sunt distruse, iar milioane de cetățeni au devenit refugiați în toată Europa, căutând să se salveze din calea unei agresiuni nejustificate.

Cetățenii din Ucraina sau chiar cei din Rusia, precum Navalinîi sau jurnalista Marina Ovsiannikova, nu mai pot apela la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, pentru că Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei și prin urmare, nu mai poate fi trasă la răspundere în fața acestui organism ce a fost creat în parte, pentru apărarea drepturilor omului. Mai mult decât atât, Rusia a denunțat și Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

In acest context, când Curtea Internațională de Justiție, ale cărei decizii sunt incontestabile, a ordonat ca Rusia să suspende operațiunile militare în Ucraina, acest lucru nu s-a întâmplat. Acum rămâne de văzut care va fi decizia pe fond a Curții, ținând cont de evoluția dramatică a acestui război.

Totuși, având în vedere că Rusia se izolează tot mai mult și nu dă semne deloc că ar fi dispusă să înceteze acest război, se pune întrebarea cum, când și cine îl va trage la răspundere pe Putin pentru crimele sale de război?

Comunitatea internațională are obligația acum, în ritm rapid, să întărească mecanismele de urmărire penală internațională, astfel încât niciun dictator, fie el și sef de stat cu statut de membru permanent al ONU, să nu poată scăpa de înfățișare în fața unui Tribunal Penal Internațional. Putin trebuie judecat și Rusia trebuie eliberată din ghearele unui tiran până nu va fi prea târziu.

Doar frica de înfățișare în fața unui asemenea Tribunal l-ar mai poate opri din acest război. Chiar dacă Putin nu va recunoaște o asemenea decizie, aceasta ar putea produce efectele necesare pentru ca generalii care astăzi îi execută orbește ordinele, să decidă singuri că este mai avantajos sa-l trimită pe Putin în fața justiției decât să facă parte dintr-un asemenea lot colectiv de judecată.", a scris Eugen Tomac, pe pagina sa de Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel