DRAMA femeii condamnate la trei ani de închisoare pentru 60 de lei, la Antena 3

Loredana Brumă / 18 Martie 2019 / 23:52 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

O femeie a fost condamnată la trei ani de închisoare pentru o mită pe care nu a luat-o și pentru care, a emis chiar și chitanță. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, femeia cere revizuirea dosarului şi speră ca justiția să deschidă ochii.

Drama femeii a început în martie 2014. O tânără a început să plângă disperată că prietena ei a încercat să se sinucidă și că are doar 60 de lei. Tatiana Bauman i-a permis să urce în tren și i-a tăiat chitanță pe cei 60 de lei.

În tren au fost găsite nu una, ci patru tinere. În continuare, au susținut aceeași poveste.

În realitate, tânăra care a abordat-o pe peron era o agentă sub acoperire.

Ce a urmat a fost un coşmar pentru Tatiana Bauman. Femeia a fost condamnată la 3 ani şi trei luni de închisoare. 

"Nu acceptam să mă văd acolo. Eu nu aveam ce să caut acolo, nu puteam să accept ideea. Mă simțeam ca un câine când mă scotea la aer, exact ca un câine în cușcă stăteai o oră că atât era programul de aer dacă ploua stăteai în ploaie până când venea să te ia să te ducă înapoi în celulă", a spus femeia la "Sinteza zilei".

Tatiana Bauman îşi aminteşte cu lacrimi de momentul în care tatăl ei a vizitat-o la închisoare. 

"Părinţii mei sunt foarte bolnavi. I-am rugat să nu vină la mine în vizită. De ziua mea, de sfaântul Nicolae a venit băiatul împreună cu nepotelul. A insistat şi tatăl meu să vină. Două ore cât a durat vizita tatăl meu a plâns. Se înroşise tot. În momentul în care a ajuns acasa a căzut. Şi-a revenit şi a căzut iar. În timpul spitalizării a mai făcut multiple accidente vasculare. Nu mai vorbea, nu mai mergea, nu mai judeca. Ştiţi ce i-a spus mamei mele când a ajuns acasă? că şi-a văzut păpuşa la geam. Asta a repetat de câteva ori şi după aceea a căzu",a mai povestit femeia la Antena 3. 

Tatiana lucrează acum în Anglia. Ea cere revizuirea dosarului şi speră ca justiția să deschidă ochii.


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27