Preşedintele organizaţiei PSD, primarul Marius Screciu, a declarat luni, pentru AGERPRES, că decizia respectivă a fost luată în regim de urgenţă de membrii delegaţiei permanente, atât în ceea ce-l priveşte pe Cornel Folescu, cât şi pe consilierul social-democrat Alin Rapcea.
"Am luat o decizie dificilă, dar necesară, privind excluderea domnilor Cornel Folescu şi Alin Rapcea din rândurile Partidului Social Democrat. Cei doi, în şedinţa de consiliu, au votat contrar înţelegerilor din interiorul partidului şi au dus la conducerea primăriei Partidul Naţional Liberal, partid care nu a avut voturile necesare la alegerile din 5 iunie pentru a ajunge aici', a precizat Screciu.
Potrivit acestuia, "cei doi au ales să trădeze şi să facă echipă cu PNL, pentru interese personale, denaturând votul cetăţenilor'. 'Este regretabil că domnul Alin Rapcea, consilier tânăr şi de viitor, a ales să-şi trădeze electoratul pentru interesele proprii. PSD şi eu personal ne delimităm de astfel de oameni şi practicile lor', a spus Screciu.
Conform deciziilor PSD Mehedinţi luate în urma înţelegerilor cu alte formaţiuni politice, în funcţia de viceprimari ai municipiului Drobeta Turnu Severin trebuiau să ajungă consilierii Gabriela Dobrotă (PMP) şi Narcis Bordea (UNPR). În schimb, cu sprijinul celor doi consilieri social-democraţi excluşi din PSD, PNL i-a impus pe liberalul Daniel Cîrjan şi social-democratul Cornel Flolescu, acesta din urmă riscând, prin retragerea sprijinului politic, să-şi piardă şi funcţia de viceprimar şi mandatul de consilier local.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News