Doi medici bihoreni, condamnați la închisoare cu suspendare pentru malpraxis

sala_operatii
sala_operatii

Curtea de Apel Oradea a dispus condamnarea a doi medici de la Spitalul Municipal din Beiuș la doi ani, și respectiv trei ani de închisoare cu suspendare condiționată pentru malpraxis, după ce o femeie a murit, în urmă cu cinci ani, în urma unei operații de cezariană.

Dosarul a fost  deschis pe numele medicului anestezist Vladimir Topală şi al medicului ginecolog Radu Scridon, ambii de la Spitalului Municipal Beiuş, cei doi fiind judecaţi pentru malpraxis după ce, în urmă cu cinci ani, o femeie a murit în urma unei operații de cezariană. În noiembrie 2006, Marcela Gruie, o tânără de 28 ani, a murit în timpul unei operaţii de cezariană. Femeia fusese anterior diagnosticată cu tahicardie sinusală şi se afla sub tratament, însă, în timpul operației de cezariană, cei doi medici nu au ținut cont de acest lucru. Femeia era mama unei fetițe de patru ani și a născut un băieţel în urma operației care a dus la decesul ei, scrie newsin.

Iniţial, Judecătoria Beiuş îl condamnase doar pe anestezistul Vladimir Topală la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru ucidere din culpă, şi plata unor despăgubiri de 170.000 de lei către familia tinerei decedate, iar medicul ginecolog a fost achitat. Sentinţa a fost însă atacată de familia victimei la Tribunalul Bihor, care a hotărât şi condamnarea ginecologului Radu Scridon, la aceeaşi pedeapsă, tot cu suspendare. Totodată, Tribunalul a majorat daunele morale dispuse de Judecătoria Beiuş şi a dispus achitarea unor daune civile soţului victimei, Dorel Gruie, sumele urmând să fie plătite de către ginecolog şi anestezist în solidar cu spitalul şi firma cu care medicii au încheiată asigurarea de malpraxis.

Marţi, magistraţii Curţii de Apel Oradea au admis recursurile formulate în cauză şi au redus pedeapsa aplicată ginecologului Radu Scridon de Tribunalul Bihor, de la 3 ani de închisoare la 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată pe durata unui termen de încercare de 4 ani, iar în cazul anestezistului Vladimir Topală au menţinut pedeapsa de 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată pe o perioadă de probă de 5 ani, sentinţa fiind definitivă.

"Magistrații Curții de Apel au decis admiterea recursurilor declarate în cauză, în sensul că a fost redusă pedeapsa aplicată inculpatului Scridon Radu Liviu de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În ceea ce îl privește pe inculpatul Topală Vladimir, s-a menținut pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei”, a declarat Claudiu Haș, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Oradea.

Totodată, magistraţii Curţii de Apel Oradea au majorat daunele acordate celor doi copii rămaşi orfani de mamă, dar au redus daunele morale acordate soţului victimei. ”De asemenea, au fost majorate daunele morale acordate celor doi minori de la câte 50.000 euro la câte 60.000 și s-au redus daunele morale acordate fostului soț al victimei de la 50.000 euro la 25.000 euro”, a mai precizat Claudiu Haș, purtătorul de cuvânt al Curții de Apel Oradea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel