Taxarea inversă la cereale şi plante oleaginoase, implementată în urmă cu trei ani, a adus la bugetul statului sute de milioane de euro. În condițiile în care România, asemeni statelor din jurul său, nu va prelungi această măsură, va exista tendinţa ca evaziunea fiscală din aceste state să se mute la în țara noastră.
Atenționarea a fost făcută de către președintele Federaţiei Naţionale ProAgro, Alexandru Jurconi, la un forum pe teme agricole, în opinia căruia există riscul ca evaziunea fiscală din Bulgaria şi Ungaria se se mute în România, în lipsa taxării inverse la cereale şi plante oleaginoase.
"Taxarea inversă pe cereale şi plante oleaginoase este miza domeniului fiscal pe anul bugetar 2013, ca să nu mai vorbesc de încărcătura fiscală a anilor următori. În termeni simpli, taxarea inversă la cereale şi plante oleaginoase a adus la bugetul statului sute de milioane de euro. În condiţiile în care state din jurul nostru ca Ungaria şi Bulgaria au deja în aplicare sau urmează să aplice această măsură, înseamnă că pe lanţul cerealelor şi plantelor oleaginoase, plantelor tehnice de tipul soiei, taxarea inversă va avea un efect benefic la ei", a afirmat Alexandru Jurconi, citează Mediafax.
Potrivit președintelui Federaţiei Naţionale ProAgroa, dacă România nu va prelungi taxarea inversă, va exista tendinţa ca evaziunea fiscală din aceste state să se mute la în România, aşa cum s-a întâmplat şi invers pentru o perioadă scurtă de timp, până când au introdus această măsură.
Jurconi a explicat că, din informaţiile disponibile, propunerea României de a prelungi taxarea inversă pe cereale şi plante oleaginoase a fost refuzată de Comisia Europeană, iar singura şansă o reprezintă modificarea unei directive de TVA, care ar urma să se producă, la propunerea Comisiei, în Consiliul Ecofin în aprilie.
România riscă să se confrunte cu o situație mai gravă ca cea din urmă cu trei ani
"Dacă această modificare se va produce şi taxarea inversă va fi inclusă într-o anexă, putem spera la aplicarea ei în România, dacă nu vom fi mai rău decât acum trei ani, când am început aplicarea taxarei inverse în România. Acest lucru ar însemna pentru România un şir nesfârşit de rambursări de TVA pe lanţul cerealelor, un şir nesfârşit de firme fantomă care vor renaşte în agricultura şi producţia cerealieră autohtonă şi un şir nesfârşit de firme bulgăreşti şi ungureşti care vor veni şi care se vor localiza pentru a se bucura de această nouă felie de tort evazionistă pe care, dintr-o neşansă, s-ar putea să le-o punem la dispoziţie", a mai spus preşedintele Pro Agro.
Întrucât termenul până la care România poate aplica taxarea inversă la cereale expiră în mai 2013, Guvernul a solicitat CE prelungirea acestei perioade cu încă doi ani, având în vedere că și Bulgaria şi Ungaria au cerut la rândul lor o astfel de derogare, iar un refuz ar genera discriminări. În cazul în care o directivă europeană în domeniu va fi modificată, țările din Uniunea Europeană vor putea însă să introducă temporar taxarea inversă pentru anumite categorii de produse sau pentru sectoare în care Fiscul se confruntă cu o evaziune greu de combătut fără a solicita avizul Comisiei Europene.
Taxarea inversă simplifică plata taxei pe valoarea adăugată, întrucât persoana obligată la plata taxei este beneficiarul în locul furnizorului. Practic, colectarea se face la finalul lanţului şi se evită astfel rambursările de TVA de la buget pentru tranzacţii fictive.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu