De ce nu a fost eliberat Vîntu - Vezi motivarea instanței

Sorin Ovidiu Vîntu
Sorin Ovidiu Vîntu

Pe 6 martie, cererea de eliberare condiţionată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu a fost respinsă de Judecătoria Sectorului 4.  El este în detenţie după ce a fost condamnat la un an de închisoare în dosarul şantajării lui Sebastian Ghiţă

Motivele invocate de  Judecătoria Sectorului 4 sunt că Sorin Ovidiu Vîntu nu a fost disciplinat în detenţie, a avut un comportament oscilant şi a fost sancţionat pentru că a folosit un telefon în penitenciar. Ultima cerere de eliberare nu s-ar fi evidenţiat cu nimic şi nu a dat dovezi de îndreptare, potrivit aceleiași surse, citate de Mediafax

Instanța: Pedepsa insuficientă pentru Vîntu

Instanța arată că deși, Vîntu a executat două treimi din pedeapsă, acest lucru nu-i conferă dreptul de a fi eliberat condiționat. Adaugă că eliberarea condiționată trebuie justificată de comportamentul condamnatului. "Executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ şi preventiv al pedepsei", prevede instanța. Judecătorul mai notează că "timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru îndreptarea" lui Vîntu.

Între două cereri, nicio schimbare

"Instanţa constată că de la momentul respingerii primei cereri şi până în prezent nu au intervenit schimbări semnificative în ceea ce priveşte situaţia petentului iar acesta nu a depus eforturi în vederea reintegrării sociale. Se observă de asemenea că în această perioadă petentul nu s-a evidenţiat cu nimic, nu a dat dovezi de îndreptare, nu a fost recompensat şi nu a participat la programe educative", se arată în motivare.

Motivarea mai arată că SOV a avut un comportament oscilant. Se mai menţionează că Vîntu, printre altele, a scris o lucrare ştiinţifică şi a jucat şah. Tot în motivare mai este prevăzut că începând cu 8 aprilie, Sorin Ovidiu Vîntu va putea formula o nouă cerere de eliberare condiţionată.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel