Comisia Europeană a propus o ordonanţă asiguratorie de blocare a conturilor bancare în orice ţară a UE pentru recuperarea datoriilor. Măsura se referă atât la companii cât şi la persoane fizice.
Ordonanţa vine după ce s-a constatat că autorii fraudelor pot transfera cu uşurinţă bani dintr-un stat membru în altul, acumulând fonduri în diferite conturi din mai multe ţări. Cetăţenii sunt prejudiciaţi atunci când produsele cumpărate online nu sunt livrate niciodată sau atunci când un părinte aflat în străinătate nu plăteşte pensia alimentară.
Creanţe transfrontaliere
În prezent, legislaţia naţională reglementează situaţia în care banca plăteşte datoria către un creditor din contul bancar al unui client. Situaţia actuală în cele 27 de state membre este complicată din punct de vedere juridic, necesită timp şi este costisitoare. Potrivit datelor CE, aproximativ un milion de întreprinderi mici au probleme cu creanţele transfrontaliere şi în fiecare an se anulează datorii în valoare de până la 600 de milioane de euro, din cauză că este prea descurajator pentru întreprinderi să fie implicate în litigii judecate în străinătate, care pot fi extrem de costisitoare. „Doresc ca recuperarea creanţelor transfrontaliere să fie la fel de uşoară ca recuperarea creanţelor pe plan intern", a declarat dna Viviane Reding, comisarul UE pentru Justiţie.
Propunerea va fi transmisă Parlamentului European şi Consiliului UE pentru a fi adoptată în cadrul procedurii legislative ordinare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu