EXCLUSIV  Dacă ai următoarea zodie, în aprilie, primești un ajutor! Mai aproape de casa visurilor tale

Foto Pexels
Foto Pexels

Aprilie este o lună extrem de importantă pentru o zodie.

„E luna în care poţi să îţi cumperi o casă. E luna în care poţi să vinzi o casă sau un teren. Ori e luna în care găseşti terenul mult visat, casa mult visată sau în care să te muţi chiar şi cu chirie. Poate mai aproape de job sau unde ţi se pare mai confortabil, mai familiar, mai plăcut. Toate chestiunile imobiliare sunt amplificate în luna aprilie. Dacă ai aşteptat să vină un credit să îţi redecorezi casa sau o finanţare, ori să găseşti fondurile necesare - să nu uităm de faptul că Jupiter este guvernatorul tău şi se întâlneşte cu Neptun pe data de 12 în casa a 4-a - înseamnă că, de unde nu te aştepţi, s-ar putea să se întâmple o minune. Ceva se schimbă, cineva te ajută.

Poate vrei să decorezi, poate vrei să zugrăveşti, să cumperi altă mobilă, să schimbi aparatura, ţevile. E o lună nemaipomenită!

De altfel, recomandarea mea şi a astrelor este să îţi canalizezi energia în acea zonă în aprilie. Aia este tot ce contează. Undeva, un dezechilibru între viaţa profesională şi cea personală va apărea pentru că vei fi concentrat să construieşti, să aşezi. Nu e un lucru rău din perspectiva mea. Chiar ai nevoie.

Este o lună în care relaţiile de familie pot să se detensioneze. Chiar dacă intră Marte acolo în data de 15, avem Venus, Neptun, Jupiter şi undeva, cineva uită, trece cu vederea sau se resemnează sau vor fi evenimente. Poate cineva se îmbolnăveşte sau se vindecă. Vor fi şi evenimente în care trebuie să te implici emoţional şi vei observa că eşti mai sensibil, mai vulnerabil, mai empatic, mai atent la ce simt ceilalţi pentru tine.

Am spus despre un mic dezechilibru în partea profesională, dar aş zice să nu îţi faci prea multe probleme. Soarele va sta prin casa a 5-a o perioadă. Vei fi destul de creativ, vei avea idei. Va sta şi Mercur acolo o perioadă.

Dar în aprilie asta e tot ce contează: chestiunile imobiliare şi tot ce înseamnă familie. Astea sunt priorităţile lunii aprilie la tine”, a spus Daniela Simulescu despre Săgetător și cei cu ascendent în această zodie. Previziunile sunt valabile pentru luna aprilie.

Horoscopul lunii aprilie și pentru alte zodii!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel