Cum a reușit Agricover Credit IFN o creștere a profitului net de 46%

robert_rekkers
robert_rekkers

Agricover Credit IFN, singura instituție financiară non-bancară specializată exclusiv pe finanțarea agriculturii, a reușit să obțină în anul 2012 un profit net în valor de 11,2 milioane de lei, în creștere cu 46%, față de anul precedent, în timp ce valoarea creditelor acordate a avansat până la 413 milioane de lei, cu 38% mai mult decât în 2011. Rezultatele performante ale societății se datorează dezvoltării portofoliului de clienți și a unui model de business adaptat nevoilor fermierilor.

„Rezultatele excelente ale Agricover Credit IFN în 2012 confirmă modul nostru unic de abordare a clienților. Faptul că facem parte dintr-un grup puternic, Agricover, care oferă soluții complete pentru agricultură, ne ajută să înțelegem mai bine decât alți finanțatori care sunt problemele fermierilor. Aceștia au nevoie de capital de lucru și resurse pentru investiții, iar noi dispunem de lichiditățile necesare datorită fondurilor proprii, a parteneriatelor cu băncile și cu fondurile internaționale”, a declarat Robert Rekkers, Directorul General al Agricover Credit IFN, potrivit unui comunicat de presă transmis redacției.

În 2012, Agricover Credit IFN a atras 12,5 milioane de euro de la International Finance Corporation - divizia de investiții a Băncii Mondiale și 8 milioane de euro de la fondul german EFSE, precum și peste 147 de milioane de lei de la băncile locale. Comparativ cu anul 2011, a crescut și numărul fermierilor care au primit credite cu 48%.

Agricover Credit IFN și-a propus să devină, pe termen lung, unul dintre liderii din agrifinance, astfel că își va continua dezvltarea puternică. În 2013, compania estimează o creștere a plasamentelor cu 33% față de anul precedent și atragerea a cel puțin 400 de clienți noi, printr-o abordare inovatoare a finanțării în agricultură și oferirea de patru produse noi până la sfârșitul anului.

Dispunând de o echipă mobilă de specialiști, evaluarea dosarului de creditare se face rapid, în maximum șapte zile, iar obținerea finanțării depinde de o serie de condiții precum suprafața terenului deținut, experiența și vârsta fermierului, dar și dotarea de care dispune ferma.

În comparația cu ceilalți finanțatori din acest sector de activitate, modelul de business al Agricover Credit IFN este bazat pe experiența relațiilor cu agricultorii, dar și pe sinergiile care se construiesc în cooperarea interdivizionară, a mai explicat Robert Rekkers.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel