EXCLUSIV  Cum a influenţat 'La Niña' vremea din România. Polifronie (ANM), despre fenomen: Aduce importante modificări climatice

Foto: Lum3n - Pexels
Foto: Lum3n - Pexels

Mirela Polifronie, meteorolog ANM, a vorbit la DC News despre cum a fost anul 2021 din punctul de vedere al temperaturilor dar şi al precipitaţiilor. 

"La nivel mondial, anul 2021, din punct de vedere termic, potrivit datelor înregistrate din ianuarie până în septembrie, s-ar clasa undeva pe locurile 5-7. Am avea o temperatură cu un grad mai ridicată faţă de medie. Dacă ne referim la nivelul ţării noastre, de exemplu toamna aceasta faţă de anul trecut, dacă ne raportăm la regimul termic, lunile septembrie şi octombrie de anul acesta au fost mai reci faţă de anul trecut, în schimb luna noiembrie a fost o lună mai caldă faţă de anul trecut.

Iar din punctul de vedere al precipitaţiilor, anul trecut am avut ceva mai multe precipitaţii, cel puţin în luna octombrie. Anul acesta nu stăm foarte bine cu precipitaţiile.

De asemenea, pentru luna ianuarie, raportându-ne la media climatologică, ar fi cea de-a treia lună cea mai ploioasă şi cea de-a şaptea lună cea mai caldă. Luna aprilie, a fost a patra cea mai rece lună, iar iulie, a treia cea mai caldă. De asemenea, primăvara anului 2021 este a şasea cea mai rece lună, alături de anii 1976 şi 1991.

O explicaţie (n.r. - a faptului că anul acesta s-a apropiat de mediile climatologice, după ce anii anteriori au fost foarte călduroşi) ar fi aceea că, la începutul acestui an, episodul ‚La Niña’ a fost destul de activ, ceea ce înseamnă că ponderează regimul termic, aduce valori ceva mai coborâte. Aceasta ar fi o explicaţie de ce anul acesta nu a fost atât de călduros. Avem 'La Niña' şi 'El Niño', două fenomene, şi se pare că anul acesta ‚La Niña’ este mai activă decât  ‚El Niño’ şi a ponderat regimul termic. Este un fenomen care aduce modificări climatice chiar şi la nivelul ţării noastre", a declarat, în interviul acordat DC News, Mirela Polifronie, de la Administraţia Naţională de Meteorologie.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2022 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy