Cristian Pațurcă nu va fi incinerat ci înmormântat la Cimitirul Bellu

Ultima dorință a lui Cristian Paţurcă nu va fi respectată. Familia s-a răzgândit și nu îl va mai incinera pe artist ci îl va înmormânta, vineri, pe Aleea Actorilor din Cimitirul Bellu din Capitală, lângă Florian Pittiş şi Valeriu Sterian, a declarat preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie", Teodor Mărieş.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Cristian Paţurcă va ajunge la Cimitirul Bellu vineri după prânz, fiind condus pe ultimul drum de la sediul Asociaţiei "21 Decembrie", prin Piaţa Universităţii şi prin zona Eroii Revoluţiei, informează Mediafax

Deşi ultima dorinţă a lui Cristian Paţurcă a fost să fie incinerat, iar cenuşa să îi fie depusă la troiţa de la Universitate, familia şi prietenii apropiaţi au ajuns la concluzia că este mai bine să fie înmormântat.

"A fost o discuţie, miercuri noapte, între familie, prieteni apropiaţi, medicii care l-au tratat pe Paţurcă şi toţi au ajuns la concluzia că este mai bine să îl înmormânteze decât să îl incinereze", a spus Teodor Mărieş.

Mărieş a mai spus că, după ce s-a luat această hotărâre, l-a sunat pe Ion Caramitru şi i-a cerut să intervină pentru ca Paţurcă să primească un loc de veci "între moţul Pittiş şi Vali Sterian, prietenii lui buni".

"Ca de obicei, domnul Caramitru a fost un om. Fără niciun comentariu, ne-a ajutat să rezolvăm problema," a precizat Teodor Mărieş.

Iniţial, familia luase decizia ca trupul lui Paţurcă să fie incinerat, aceasta fiind ultima sa dorinţă înainte de a muri, comunicată prin intermediul unor scrisori.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel