Cele mai citite

Creştere de 2,5% pentru economia Germaniei, în 2010

Creştere de 2,5% pentru economia Germaniei, în 2010

Estimările ministrului german al Economiei, Rainer Bruderle, indică faptul că economia germaniei va avea, în acest an, o creştere de peste 2,5%, în condiţiile în care şi Comisia Europeană a triplat prognoza referitoare la avansul celei mai mari economii de pe continent.

"Evoluţia economiei se va normaliza în această toamnă, dar Produsul Intern Brut va creşte cu peste 2,5% în acest an", a afirmat Bruderle în faţa deputaţilor germani, după cum transmite Mediafax.

Previziunea oficială a guvernului de la Berlin, care urmează să fie revizuită în octombrie, este de 1,4%, dar a devenit depăşită, având în vederea performanţele economice ale Germaniei. Comisia Europeană a revizuit, luni, în sens pozitiv prognoza privind economia germană, aferentă acestui an, de la 1,2% la 3,4%.

În trimestrul al doilea, economia Germaniei a avansat cu 2,2%, depăşind toate estimările, ca urmare a solidităţii exporturilor.  Pentru 2011, ministrul de Finanţe Wolfgang Schauble a făcut o primă estimare, privind un avans al PIB de 1,5%-2%.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din FLUX
Citește mai multe din FLUX
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Ce variantă considerați acum ca fiind cea mai bună pentru România?
Guvern PSD - UDMR
Guvern minoritar PNL - USR
Alegeri anticipate
Trimite răspunsul
x close