Corneliu Turianu, ales în Colegiul CNSAS, contestat de Mișcarea Civică Miliția Spirituală

corneliu_turianu
corneliu_turianu

În urma desemnării lui Corneliu Turianu ca secretar al Colegiului CNSAS, Asociaţia Mişcarea Civică Miliţia Spirituală solicită demiterea acestuia din această funcție deoarece calitatea morală a lui Corneliu Turianu nu s-ar încadra pentru această funcție. Corneliu Turianu, fost secretar de partid, propagandist comunist şi absolvent al şcolii de partid a condus învăţământul politico-ideologic în rândul judecătorilor de la Tribunalul Municipiului Bucureşti. Corneliu Turianu, este judecătorul care, în 1996,  a refuzat înscrierea lui Ion Iliescu în cursa prezidențială.

Iată ce spune un comunicat al Miliției Spirituale:” Joi, 29 martie 2012, noul Colegiu al CNSAS şi-a ales Biroul de coordonare. Domnul Corneliu Turianu a fost ales în funcţia de secretar al Colegiului CNSAS. Potrivit legii, Biroul de coordonare al CNSAS conduce activitatea curentă a instituţiei.

Domnul Corneliu Turianu, membru al Partidului Comunist Român din 1972, a fost secretarul organizaţiei PCR din Judecătoria Sectorului 8 Bucureşti la sfârşitul anilor ’70 şi absolvent al cursurilor şcolii interjudeţene de partid din Craiova (1977). De asemenea, Turianu a condus învăţământul politico-ideologic în rândul judecătorilor de la Tribunalul Municipiului Bucureşti, se arată în comunicatul Asociaței Miliției Spirituale a Mișcării Civice a Miliției Spirituale.

În 1984, Turianu a publicat un volum intitulat Reeducarea prin muncă, în care sunt prezentate beneficiile instituţiei executării pedepsei închisorii prin muncă, făra privare de libertate, cunoscută sub denumirea de muncă corecţională. Volumul excelează de asemenea prin citate extrase din discursurile lui Nicolae Ceauşescu.

Preşedinte de secţie la Tribunalul municipiului Bucureşti, Turianu scria în 1984: „Acordînd o atenţie deosebită perfecţionării funcţiei sociale a dreptului, Tovarăşul Nicolae Ceauşescu a prefigurat cu clarviziune, încă din momentul adoptării actualei Constituţii – în anul 1965 –, direcţiile principale ale edificării unui nou cadru juridic de desfăşurare a întregii activităţi economico-sociale, contribuind în mod hotărâtor la orientarea politicii legislative a partidului şi statului, la adîncirea principiilor democratice şi aşezarea pe criterii de raţionalitate şi eficienţă a întregii activităţi de creare şi aplicare a dreptului. Opera teoretică şi activitatea practică a preşedintelui Nicolae Ceauşescu au adus, totodată, o contribuţie de inestimabilă valoare la îmbogăţirea unor concepte fundamentale ale dreptului socialist în ansamblu. De la teze de largă amplitudine, vizînd restructurarea unor capitole centrale ale dreptului constituţional, cum sînt sistemul organelor statului, sistemul electoral sau drepturile şi îndatoririle fundamentale ale cetăţenilor, pîna la referiri concrete ce au lărgit orizontul cunoaşterii juridice, îmbogăţind conţinutul noţiunilor de proprietate socialistă, contract economic, personalitate juridică, raport juridic de muncă etc., de la preocupări privind perfecţionarea dreptului intern pînă la contribuţii majore la progresul dreptului internaţional, înaltă personalitate politică şi ştiinţifică a tovarăşului Nicolae Ceauşescu se regăseşte în fiecare pas înainte, ca şi în totalitatea mutaţiilor calitative înregistrate în evoluţia fenomenului nostru juridic socialist.” (Era socialistă, 10 iunie 1984)

Miliţia Spirituală consideră că funcţia de secretar al Colegiului CNSAS este incompatibilă cu orice funcţie deţinută în cadrul Partidului Comunist, „creierul sistemului represiv”, înainte de 1989. De asemenea, Miliţia Spirituală atrage atenţia că o persoană care s-a ocupat cu îndoctrinarea politică şi care a deţinut funcţii în cadrul aparatului partidului totalitar nu poate face parte din conducerea instituţiei care se ocupă cu deconspirarea Securităţii. Pentru memoria victimelor regimului comunist din România, numirea domnului Turianu în conducerea CNSAS reprezintă un act ultragiant de dispreţ”.

Citește și: Judecătorul care l-a condamnat pe Iliescu: Starea de urgență e un zero. Represiunea nu va reuși

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel