Constantin: Firme mari din domeniul cărnii și panificației se apropie de insolvență

constantin deceee
constantin deceee

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a spus vineri că din cauza cotelor luate de evaziunea fiscală mai multe fabrici importante din domeniile panificației și cărnii ar putea intra în insolvență în următoarea perioadă.

”Pe zona de panificaţie sunt mai multe fabrici care sunt în pericol de insolvenţă. Nu mai vorbesc de zona de carne, unde sunt fabrici mari. Am rămas surprins să constat la una dintre cele mai mari fabrici din România, înfiinţată după 1989, e-adevărat, dar cu o tradiţie de 20 de ani, care îmi spunea că anul trecut este primul an în care nu a reuşit să încheie pe profit. Nu pot să vă dau nume”, a declarat ministrul Agriculturii pentru Mediafax.

Constatin speră la un succes în experimentul TVA-ului redus la pâine. ”Pentru că, dacă va avea succes, de la 1 ianuarie 2014 putem să îl extindem şi la carne, şi la legume-fructe. Evaziunea este enormă şi trebuie să o combatem prin aceste măsuri”, a menționat Constantin.

Problema - evaziunea, nu scăderea consumului

”Vă dau un exemplu la pui. Anul trecut am exportat pui de 250 milioane euro. Mai mult decât am importat. Balanţa este pentru prima dată pozitivă. Exportăm foarte mult, dar cu toate acestea industria nu stă bine, pentru că pe piaţa internă are o competiţie neloială prin evaziunea fiscală. Şi din acest motiv nu pot să supravieţuiască, chiar dacă au o cifră atât de bună la export”, a explicat ministrul Agriculturii.

Potrivit lui Daniel Constantin,  evaziunea fiscală "a ajuns atât de departe" încât multe fabrici importante ar putea intra în insolvenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel