Administratorul judicar al combinatului Oltchim, Gheorghe Piperea, a anunțat, vineri, că în prima zi a săptămânii viitoare, între 1.000-1.300 de angajați ai combinatului vor primi decizii de concediere, urmând ca ei să plece în aproximativ două săptămâni.
Disponibilizările se vor face fie prin trecerea în şomaj tehnic, concediere sau desfacerea contractelor de muncă, potrivit Gheorghe Piperea, care conduce firma de avocatura Rominsolv, numita administrator judiciar provizoriu la combinatul vâlcean.
"Detaliile vor fi cunoscute luni, când facem în mod punctual pentru fiecare situație în parte deciziile de concediere, de trecere în șomaj tehnic și respectiv deciziile de desființare disciplinară a unor contracte de muncă, pentru că sunt unele personaje care au încălcat contractele de muncă prin vânzarea la presa și la fosta echipă managerială a unor informații care ar trebui să fie confidențiale", a spus avocatul Piperea pentru Ziare.com.
Combinatul Oltchim a intrat în insolvență la începutul acestui an, raportând în 2012 pierderi nete de 403,3 milioane lei în 2012, dublu față de cele din anul precedent, potrivit datelor transmise de companie Bursei de Valori București (BVB).
Pe de altă parte, liderii sindicatelor combinatului chimic susţin că măsura este ilegală şi niciun reprezentant al administratorului judiciar nu a discutat cu aceştia despre disponibilizări, ei aflând informația din presă, potrivit România TV.
Vineri după amiază, peste 400 de angajaţii Oltchim protestează în faţa sediului Prefecturii Vâlcea, după ce au parcurs 12 kilometri în marş de la combinat, ei scandând "Demisia", iar o delegaţie a protestatarilor a intrat la discuţii cu autorităţile locale, scrie Mediafax. Salariații cer achitarea restanțelor salariale din decembrie și acuză lipsa unei strategii de repunere în funcțiune a combinatului vâlcean.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News