COD GALBEN  Cod galben pentru mai multe județe sâmbătă, 5 aprilie 2025 / update

arhivă proprie
arhivă proprie

A fost emis cod galben.

UPDATE 19:00: Meteorologii au emis, sâmbătă, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de averse, descărcări electrice şi grindină, în următoarea oră, în zone din cinci judeţe.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 20:00, în judeţul Bistriţa-Năsăud (localităţile: Bistriţa, Năsăud, Beclean, Feldru, Telciu, Lechinţa, Nimigea, Rebrişoara, Josenii Bârgăului, Târlişua, Spermezeu, Căianu Mic, Zagra, Dumitra, Livezile, Şintereag, Chiochiş, Braniştea, Petru Rareş, Uriu, Şieu-Măgheruş, Nuşeni, Matei, Salva, Rebra, Negrileşti, Parva, Budacu de Jos, Şieu-Odorhei, Mărişelu, Galaţii Bistriţei, Cetate, Chiuza, Coşbuc, Ciceu-Giurgeşti, Runcu Salvei, Ciceu - Mihăieşti) se vor semnala descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, vijelie, averse ce vor depăşi 15 l/mp.

Fenomene similare se înregistrează şi în judeţul Giurgiu, localitatea Toporu, în judeţul Teleorman (localităţile: Mârzăneşti, Vităneşti, Măgura, Răsmireşti), în judeţul Tulcea (localităţile: Sarichioi şi Jurilovca), în judeţul Cluj (localităţile: Gherla, Căşeiu, Iclod, Mica, Mintiu Gherlii, Dej, Unguraş, Chiuieşti, Cuzdrioara, Fizeşu Gherlii, Câţcău, Ţaga, Vad, Sânmărtin, Bobâlna, Panticeu, Corneşti, Aşchileu, Dăbâca, Vultureni, Recea-Cristur, Aluniş, Jichişu de Jos).

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

 

Știrea inițială:

 

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o atenționare meteorologică cod galben pentru Municipiul București, valabilă în intervalul 17:35 – 18:30.

 

Conform ANM, în acest interval se vor semnala:

averse torențiale

grindină de mici dimensiuni

vijelie

descărcări electrice frecvente

Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISU B-IF) a transmis un mesaj de avertizare pentru populație, afișat pe panourile electronice stradale din Capitală.

Recomandări pentru siguranța cetățenilor:

Evitați adăpostirea lângă copaci, stâlpi de electricitate, panouri publicitare sau clădiri în construcție;

Sistați activitățile în teren deschis sau la înălțime;

Închideți ferestrele locuințelor și ale altor construcții;

Nu atingeți firele electrice căzute la sol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel