Apple a anunţat numirea lui John Ternus, şeful diviziei de hardware, în funcţia de director general, de la 1 septembrie 2026.
Apple a transmis că John Ternus, actualul șef al diviziei hardware, va deveni director general începând cu 1 septembrie 2026, succedându-i lui Tim Cook, într-un moment în care analiștii afirmă că grupul american a pierdut teren în cursa pentru dezvoltarea tehnologiilor de inteligență artificială (AI), notează Reuters.
Tim Cook, care în cei 15 în care s-a aflat la conducerea producătorului telefoanelor iPhone a majorat capitalizarea bursieră a companiei cu 3.600 miliarde de dolari, va rămâne preşedinte executiv, a transmis Apple într-un comunicat.
John Ternus, care s-a alăturat Apple în anul 2001, a jucat un rol central în revirimentul unor produse ca Mac, care şi-a sporit cota de piaţă în detrimentul PC-urilor. Chiar dacă a avut un profil public scăzut, a fost profund implicat în configurarea celor mai importante produse ale Apple, cum ar fi iPad-uri şi AirPod-uri.
Video
Tranziţia vine într-o perioadă esențială pentru Apple. După ani în care a fost cea mai valoroasă companie din lume, Apple a pierdut titlul, după ce a fost întrecută de producătorul de cipuri AI Nvidia, investitorii fiind îngrijoraţi de lipsa inovaţiei într-o tehnologie care a schimbat felul în care muncesc oamenii, creează şi obţin informaţii.
Integrarea AI în iPhone - cel mai de succes produs de consum din istorie, ar putea fi cea mai mare provocare pentru mandatul lui Ternus.
În luna ianuarie, Apple a încheiat un acord cu Google, pentru a folosi Gemini, într-un efort de a îmbunătăţi asistentul său virtual Siri.
În ciuda introducerii unei forme de AI în imaginaţia publică în anul 2011 cu Siri, de atunci Apple nu a mai lansat un produs hardware sau software centrat pe noile tehnologii AI, în timp ce au apărut rivali, cum ar fi ChatGPT de la OpenAI, ce au atras sute de milioane de utilizatori.
În special Siri nu a devenit încă "un agent" - termenul pe care îl utiliează firmele AI pentru sistemele care fac sarcini complexe, ca un asistent uman.
La 50 de ani, Ternus are aceeaşi vârstă pe care a avut-o Cook când a preluat atribuţiile de director general de la cofondatorul Apple, Steve Jobs.
După închiderea programului normal de tranzacţionare, acţiunile Apple au scăzut cu aproape 0,5% la Bursa de la New York, după anunţarea ştirilor, după ce anterior înregistraseră un avans de aproximativ 1%, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Anca Murgoci