Cimpanzeii mai supravieţuiesc doar în 'ghetouri forestiere' pe Terra

Sub presiunea urbanizării şi a vânătorii, cimpanzeii nu mai supravieţuiesc decât în 'insule' de natură din ce în ce mai mici, s-au alarmat marţi mai mulţi cercetători specializaţi în studierea acestor primate, considerate cele mai apropiate 'rude' ale oamenilor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cele patru subspecii ale cimpanzeului african sunt ameninţate cu dispariţia şi una dintre ele - cimpanzeul verus - a pierdut deja peste 80% din populaţia sa în decurs de trei generaţii. După o reuniune organizată în Germania, 40 de experţi din lumea întreagă au lansat un apel internaţional pentru a salva acest animal care împarte aproape 99% din genele sale cu omul.

'Noi studiem comunităţile de cimpanzei de decenii şi am văzut cu toţii grupuri de studiu care deveneau tot mai izolate', au subliniat cercetătorii într-un comunicat. 'Cimpanzeii sunt obligaţi să trăiască în ghetouri forestiere', au adăugat semnatarii acestui apel. La fel ca pentru multe animale de talie mare, principala ameninţare ce pluteşte asupra acestor maimuţe este pierderea habitatului, redus prin extinderea oraşelor care adăpostesc o populaţie în creştere, industriile miniere, despăduriri şi agricultură. De asemenea, cimpanzeii sunt vânaţi pentru carnea lor sau sacrificaţi de către fermierii care doresc să îşi protejeze culturile.

Anne Pusey a lucrat în parcul naţional Gombe din Tanzania timp de 40 de ani. Însă acel parc, în care experta în primatologie Jane Goodall şi-a efectuat cercetările care au făcut-o celebră, 'a devenit o mică insulă înconjurată de terenuri agricole dense, fapt ce a dus la reducerea a două dintre cele trei comunităţi (de cimpanzei, n.r.) din parc şi la dispariţia unei comunităţi din exteriorul parcului', a declarat ea în acelaşi comunicat emis de Institutul Max Planck. Experţii în primatologie reuniţi în Germania au remarcat totuşi că prezenţa permanentă a cercetătorilor pe teren a permis menţinerea unui număr mai ridicat de maimuţe în acele zone în comparaţie cu situaţia existentă în alte regiuni. Experţii au cerut şi ca grupurile care au o stare de sănătate mai bună să beneficieze de 'o protecţie specială intensă' din partea cercetătorilor şi a autorităţilor locale, 'înainte de a nu fi prea târziu'. 'Mai multe investiţii trebuie făcute în cercetare pentru ca noi să putem să înţelegem cu adevărat diversitatea acestor populaţii înainte de a nu fi prea târziu', au adăugat oamenii de ştiinţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel