Cercetat de DNA într-un dosar privind un proiect european, Astărăstoae intenţionează să revină în politică

vasile-astarastoaie
vasile-astarastoaie

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, cercetat de DNA într-un dosar privind un proiect european, a declarat, vineri seară, că va candida pentru un nou mandat la toate funcţiile pe care le deţine în prezent şi va reveni în politică.

Astărăstoae a făcut aceste declaraţii în discursul său cu ocazia decernării titlului de cetăţean de onoare a Iaşiului, în cadrul unui eveniment care s-a desfăşurat la Primăria Iaşi şi în contextul declanşării unei anchete de DNA la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Iaşi, unde este rector, privind trucarea unei licitaţii la proiect care a beneficiat de fonduri europene. Astărăstoae urma să fie audiat de DNA, dar s-a internat de urgenţă în spital, în aceeaşi zi, acuzând unele probleme medicale.

"În ultima săptămână am fost scuipat, şi lături mi-au fost aruncate în cap. În noaptea în care am stat în salonul de terapie intensivă, cu pereţi coşcoviţi şi cu arcuri care trec prin saltea, aşa cum este sistemul sanitar din ţară, dar cu oameni minunaţi, am făcut o analiză şi m-am găsit vinovat pentru că nu am ţinut cont de ameninţările din ultimii doi ani, nu am ţinut cont de avertizările colegilor, am fost prea vocal şi nu permis ca corpul medical să fie blamat. Sunt vinovat că am fost prea vocal şi am apărat sistemul sanitar", a spus Astărăstoae, în alocuţiunea sa.

Şeful Colegiului Medicilor a adăugat că a vrut iniţial să renunţe la funcţiile pe care le deţine, însă acordarea titlului de cetăţean de onoare a Iaşiului l-a făcut să se răzgândească, informează newsin.

"În urmă cu o săptămână am vrut să emigrez cu familia şi să-mi dau demisia din toate funcţiile. Acolo unde a scuipat DNA, a sărutat primarul, Consiliul Local şi ieşenii. A venit acest eveniment şi m-am decis să mă întorc şi să ies la luptă. Candidez la şefia UMF, pentru că nu vreau să las să fie politizată, candidez şi la şefia Colegiului Medicilor şi să mă întorc în politică cu un program foarte clar, apărarea libertăţilor", a mai spus Astărăstoae.

Citește și:

Rectorul UMF Iaşi, Vasile Astărăstoae, a făcut un atac de panică din cauza procurorilor

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel