Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a identificat cel mai mare pericol pentru economia românească în acest an electoral.
Întrebat într-un interviu acordat pentru Mediafax, care este cel mai mare pericol pentru România în 2014, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu a răspuns: "Decizii politice interne care să nu fie înțelese bine pe plan extern și care să determine mișcări bruște și masive de capital".
Totodată, Mugur Isărescu și-a exprimat optimismul privind dezvoltarea pieței de capital.
"După mine, vom avea în Europa un sistem bancar în care masa deponenţilor va fi încurajată să rămână până la limita garantată. Aşa se va forma lichiditatea propriu-zisă. Totodată, se va dezvolta piaţa de capital, unde investitorul îşi asumă riscurile. Din acest motiv, putem spune că spre deosebire de SUA, piaţa de capital din Europa este subdimensionată, deci în ultimă instanţă această situaţie va duce la dezvoltarea pieţei de capital. Pe scurt, este vorba de gestionarea riscurilor, care presupune responsabilitate şi diversificare", a arătat guvernatorulu Băncii Centrale, întrebat cum vede dezvoltarea arhitecturii sistemului bancar european, având în vedere că rezoluţia bancară legiferată de Autoritatea Bancară Europeană transformă o bună parte din deponenţi în investitori.
In acelasi timp, seful bancii centrale vede o schimbare in arhitectura sistemului bancar european, unde lichiditatea va fi asigurata de clientii cu depozite in nivelul garantat, de 100.000 de euro, in timp ce deponentii cu sume mai mari vor alege sa-si diversifice plasamentele si sa-si asume responsabilitati, ceea ce va determina dezvoltarea pietei de capital.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu