Cea mai friguroasă dimineaţă din această toamnă

inghet
inghet

Cele mai scăzute temperaturi s-au înregistrat la Miercurea Ciuc şi Joseni, unde au fost temperaturi sub limita de îngheţ. Meteorologul Tanko Karoly de la Staţia Meteorologică Miercurea Ciuc a declarat că temperatura de minus 4 grade Celsius a fost înregistrată în municipiul reşedinţă de judeţ în noaptea de marţi spre miercuri în jurul orei 02.30. Aceeaşi valoare termică a fost înregistrată şi la Joseni, în jurul orei 6.30.

Temperatura a coborât sub limita îngheţului şi la Topliţa, unde a fost consemnată o minimă de minus 3 grade Celsius.

Cele mai ridicate temperaturi din Harghita au fost înregistrate la Staţia Meteo Bucin, unde au fost 0,4 grade Celsius, şi în municipiul Odorheiu Secuiesc, unde termometrele au indicat, la miezul nopţii, 1,4 grade Celsius.

În majoritatea localităţilor din Harghita s-a instalat bruma la sol.

Meteorologii anunţă că vremea se va menţine rece noaptea şi dimineaţa în Harghita şi în intervalul următor, cu minime cuprinse între minus 2 şi 4 grade Celsius, cer variabil şi intensificări de vânt în timpul nopţii.

Minima absolută a lunii octombrie în Harghita, de minus 13,5 grade Celsius, a fost consemnată la Miercurea Ciuc în anul 1988, în vreme ce maxima absolută înregistrată în octombrie a fost de 30,6 grade în 1952.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel