Ce vor constata românii după alegeri, în viziunea lui Băsescu

băsescu pes dc
băsescu pes dc

Traian Băsescu a declarat, vineri, că românii vor constata după alegeri că toţi cei care au venit să le ceară votul "sunt parte a unei înşelătorii", în special cei aflaţi acum la putere, pentru că nu au respectat votul românilor pentru reducerea numărului de parlamentari.

"Mâine este Ziua Constituţiei. Constituţia a fost adoptată în 1991, a fost revizuită în 2003 şi trebuia revizuită din nou în urma referendumului din 2009 prin care românii, cei care mâine sunt chemaţi să voteze un nou Parlament au cerut să avem Parlament unicameral şi doar 300 de parlamentari. Din păcate, românii vor constata după alegeri că toţi cei care au venit să le ceară votul sunt parte a unei înşelătorii şi în mod deosebit cei care astăzi se află la putere, pentru că ei s-au opus revizuirii Constituţiei, neputându-se realiza acele două treimi din Parlament", a afirmat Traian Băsescu.

El a continuat spunând că românii vor constata că numărul parlamentari va creşte de la circa 470 la circa 520.

"Sunt foarte mulţi din parlamentarii care acum cer voturile sub sigla USL care au votat măsurile de austeritate (...). Nu ştiu până unde poate să meargă lipsa de cinste în politică, dar pare-se că merge, vom vedea duminică seară", a adăugat preşedintele Băsescu.

Preşedintele le-a mai transmis românilor că poate sâmbătă, când nu mai este campanie, îndreaptă un gând bun şi către Constituţie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel