Publicat pe 30 Mai 2022 Războiul schimbă piața petrolului în beneficiul Africii, dar și al Chinei. Exporturile rusești au revenit la nivelurile de dinaintea invaziei în aprilie
Publicat pe 30 Mai 2022 Klaus Iohannis, de la Bruxelles: ”Avem în această seară o temă foarte complicată”. Președintele insistă asupra unei clauze speciale: Să ia măsuri de urgență în sprijinul nostru
Publicat pe 30 Mai 2022 La presiunile lui Viktor Orban, UE a ajuns la un compromis: un acord incomplet este mai bine decât nimic. „Conducta prieteniei” va alimenta cu petrol rusesc Europa
Publicat pe 30 Mai 2022 Uniunea Europeană nu se va abate de la impunerea embargoului rusesc, dar îl va „flexibiliza”
Publicat pe 30 Mai 2022 Războiul din Ucraina are ramificații imense. Prețurile cresc până și în Africa
Publicat pe 30 Mai 2022 Uniunea Europeană nu se lasă. Se încearcă o nouă rundă de negociere cu Ungaria în privința embargoului petrolier impus Rusiei
Publicat pe 29 Mai 2022 Embargou de petrol pentru Rusia, misiune imposibilă: Orban va fi tentat să folosească această strategie la maxim
Publicat pe 29 Mai 2022 Serbia, contract cu Rusia pentru furnizare de gaze pe trei ani. ”Putin mi-a spus să îl sun”
Publicat pe 28 Mai 2022 România, aliat de nădejde al SUA, consideră un senator american aflat în vizită la București
Publicat pe 28 Mai 2022 Petroliere grecești, reținute de Gărzile Revoluţionare din Iran. Ar putea fi o răzbunare
Publicat pe 27 Mai 2022 Comisia Europeană: Votul polonez privind reforma Curţii Supreme este un pas pozitiv
Publicat pe 27 Mai 2022 Economia Rusiei, pe butuci: 5.500 de angajaţi de la producătorul de camioane Kamaz, trimişi în şomaj parţial
Publicat pe 27 Mai 2022 Statele UE negociază un embargo petrolier contra Rusiei care să excludă deocamdată petrolul livrat prin conducte
Publicat pe 27 Mai 2022 Reducerea utilizării combustibililor fosili. Grupul G7, anunț: Ne asumăm angajamentul
Publicat pe 26 Mai 2022 Ungaria are nevoie de până la 4 ani pentru a renunța la petrolul rusesc, susține executivul de la Budapesta
Publicat pe 25 Mai 2022 Cea mai accesibilă destinaţie de călătorie în această vară, din punct de vedere al transportului în comun
Publicat pe 25 Mai 2022 Trimisul Rusiei la Bruxelles, oferta finală pentru reconstruirea relației Rusia-UE: „Înainte de a arde toate podurile, gândiți-vă la efortul de care veți avea nevoie pentru a le repara”
Publicat pe 24 Mai 2022 Europa a fost „lacomă”, nu „naivă” în fața Rusiei, anunță comisarul pentru concurență al Uniunii Europene
Publicat pe 24 Mai 2022 Germania vrea să repornească termocentralele pe cărbune și petrol dacă Rusia taie gazele naturale
Publicat pe 24 Mai 2022 Moneda rusă a atins niveluri record din ultimii 15 ani. O monedă atât de puternică „se dovedește a fi un dezavantaj, în special pentru bugetul de stat”
Publicat pe 24 Mai 2022 Bruxelles-ul, îngrijorat de continua deteriorare a statului de drept în Ungaria
Publicat pe 23 Mai 2022 Acesta este motivul pentru care Finlanda nu este îngrijorată de oprirea gazelor rusești
Publicat pe 20 Mai 2022 Harta interactivă a inflației: care țară din Europa a fost cel mai grav afectată?
Publicat pe 19 Mai 2022 Statele BRICS, informate de Serghei Lavrov despre războiul din Ucraina. China, atac la adresa NATO și a Occidentului
Publicat pe 19 Mai 2022 „Motorul” nuclear al Franței cedează: fisuri și anomalii îngrijorătoare. Creșteri record de preț la energie și producție minimă
Publicat pe 19 Mai 2022 McDonald’s a decis cui VINDE afacerea din Rusia. Cine e Alexander Govor, omul care va conduce celebrele restaurante
Publicat pe 19 Mai 2022 Centrala verde a Europei va produce hidrogen, combustibilul viitorului. Energie pentru 200 de milioane de gospodării
Publicat pe 18 Mai 2022 Adrian Zuckerman, despre Vladimir Putin: E un CRIMINAL! Ăsta trebuie să fie adus la Haga! Ungaria face o GREȘEALĂ
Publicat pe 18 Mai 2022 UE vrea să reducă limitele de viteză pe autostrăzi și orașe pentru a reduce consumul de combustibil
Publicat pe 18 Mai 2022 CE dorește mărirea obiectivului obligatoriu de economisire a energiei. ”Vor avea Guvernele curajul să ceară oamenilor să consume mai puțină energie?”
Publicat pe 18 Mai 2022 Boris Johnson, atacat din toate părțile. Lidera Scoției: Vrem să ieșim din Marea Britanie și să intrăm în NATO, ca țară independentă
Publicat pe 17 Mai 2022 Unii pierd, alții câștigă. Arabia Saudită, „binecuvântată” de război. Gigantul său petrolier valorează acum mai mult decât Apple
Publicat pe 17 Mai 2022 Cum s-ar putea RĂZBUNA Vladimir Putin dacă Suedia și Finlanda aderă la NATO. Trei reacții posibile
Publicat pe 17 Mai 2022 Cine câștigă din decuplarea permanentă a Rusiei de Occident. Marii beneficiari
Publicat pe 17 Mai 2022 Comisi Europeană propune: Toate clădirile noi obligate la dotarea cu panouri solare pe acoperiș
Publicat pe 17 Mai 2022 PNL condamnă agresivitatea parlamentarilor AUR: “AUR nu pierde nicio ocazie să puncteze pe agenda lui Putin“
Publicat pe 17 Mai 2022 Vladimir Putin, noi declarații delirante despre UE: În loc să-și recunoască greșelile, ei îi caută pe vinovați
Publicat pe 16 Mai 2022 Ungaria respinge setul de sancțiuni propus de UE împotriva Rusiei în forma sa actuală