Importurile de petrol ale Chinei din Rusia, mai mari cu 55%

China importă cu 55% mai mult petrol din Rusia, depășind oferta saudită.

Importurile de țiței ale Chinei din Rusia au urcat cu 55% față de anul precedent, ajungând la un nivel record în luna mai, înlocuind Arabia Saudită ca principal furnizor, în timp ce rafinăriile au profitat de livrările la preț redus, pe fondul sancțiunilor impuse Moscovei, scrie Reuters.

Importurile de petrol rusesc au totalizat aproape 8,42 milioane de tone, potrivit datelor Administrației Generale a Vămilor din China. Acest lucru este echivalent cu aproximativ 1,98 milioane de barili pe zi (bpd) și în creștere față de 1,59 milioane de bpd în aprilie. China este cel mai mare importator de țiței din lume.

Companiile chineze, inclusiv gigantul de stat Sinopec și compania de stat Zhenhua Oil, au crescut achizițiile de petrol rusesc, atrase de reducerile abrupte după ce marile companii petroliere și casele de comerț occidentale s-au retras din cauza sancțiunilor, scrie Mediafax.

Arabia Saudită a fost al doilea mare furnizor, cu volume în luna mai în creștere cu 9% față de anul trecut, la 7,82 milioane de tone, sau 1,84 milioane bpd. Potrivit datelor vamale publicate luni, de asemenea, China a importat luna trecută 260.000 de tone de țiței iranian.

"Nimeni nu va turna ciment peste sonde"

Putin spune că Rusia nu va opri sondele de petrol şi nu crede că Occidentul se poate lipsi complet de energia rusească

În urmă cu peste o săptămână, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că societăţile petroliere ruseşti nu-şi vor opri sondele de petrol, în pofida sancţiunilor impuse de statele occidentale şi a eforturilor acestora de a-şi diminua dependenţa faţă de materiile prime energetice importate din Rusia, relatează Reuters.

Statele Unite au introdus în martie un embargo petrolier împotriva Rusiei, la numai câteva zile după ce aceasta a atacat Ucraina, iar Uniunea Europeană a decis luna trecută să renunţe în termen de şase luni la circa 90% din importurile sale de petrol din Rusia şi în termen de opt luni la cele de produse rafinate.

Cu toate acestea, Putin a apreciat joi că pe parcursul următorilor câţiva ani Occidentul nu va putea să sisteze complet importurile energetice din Rusia.

În ce priveşte refuzul resurselor noastre de energie, este improbabil în următorii câţiva ani, deşi nu este clar ce se va întâmpla în aceşti câţiva ani. De aceea, nimeni nu va turna ciment peste sonde, a spus liderul de la Kremlin în timpul unei reuniuni cu tineri întreprinzători.

Producţia de petrol a Rusiei a scăzut cu circa 9% în aprilie, dar este de atunci în creştere constantă în pofida sancţiunilor occidentale, întrucât Rusia şi-a redirecţionat exporturile de petrol către Asia, în special către China şi India. Mai mult, după cum a remarcat joi şi reprezentantul american pentru securitate energetică Amos Hochstein, Rusia ar putea obţine acum mai multe venituri din exporturile de combustibili fosili decât obţinea înainte să lanseze agresiunea contra Ucrainei, întrucât creşterea preţului acestor materii prime compensează valoric scăderea vânzărilor determinată de sancţiuni. Aceeaşi constatare a făcut-o şi Putin.

Încasările companiilor (ruseşti) cresc. Toată lumea vede asta, toată lumea îşi dă seama, a remarcat el.

Petrolul scade, inflația crește...redresarea economică este pusă sub semnul întrebării

Petrolul a scăzut luni cu mai mult de 2 dolari, deoarece o criză a cazurilor de COVID-19 la Beijing a zdruncinat speranțele unei redresări a cererii chineze, în timp ce îngrijorările cu privire la mai multe creșteri ale ratei dobânzii pentru a controla inflația galopantă au adăugat presiuni suplimentare.

Contractele Futures West Texas Intermediate au scăzut cu aproape 2% pe  se tranzacționa sub 119 dolari pe baril, pe fondul vânzării mai ample a pieței. Inflația din SUA a accelerat luna trecută până la un nou maxim din ultimii 40 de ani, crescând probabilitatea unor majorări mai agresive ale ratelor dobânzilor din partea Rezervei Federale.

Petrolul a crescut în 2022, deoarece invazia Rusiei a Ucrainei a agravat îngrijorările legate de aprovizionare și pe măsură ce cererea de petrol s-a redresat în urma blocajelor cauzate de COVID, pscriu jurnaliștii de la Al Jazeera. Războiul a avântat inflația, crescând costurile tuturor, de la alimente la combustibil. Citește mai departe>>

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel