Casillas, o fotografie care va intra în legendă. Vezi povestea imaginii

casillias
casillias
Spania a câştigat pentru a doua oară consecutiv Campionatul European. Povestea unică a Spaniei poate fi spusă într-o singură imagine care îl înfăţişează pe Iker Casillas, căpitanul şi portarul "Furiei roja". Fotografia cu legendarul portar al Spaniei care ridică cele trei trofee majore, două cupe la Campionatul European şi un trofeu la Campionatul Mondial, ar putea deveni una de generic.  Cariera lui Iker Casillas s-a legat de două echipe: Real Madrid şi naţionala Spaniei.  A ajuns la Real când avea 11 ani şi de atunci nu a mai plecat. Momentul care i-a influenţat decisiv cariera a fot în finala Uefa Champions League din 2002, dintre Real Madrid şi Bayer Leverkusen. Atunci, Casillas a intrat în poartă în locul accidentatului Cesar. A făcut un meci mare, a dus trofeul pe Bernabeu şi a rămas în poarta Realului până astăzi. Între timp Casiilas a câştigat o mulţime de trofee, atât în plan personal, cât şi cu echipa. În ultimii patru ani a fost desemnat cel mai bun portar din lume. La naţională a reuşit o serie de performanţe notabile. Spe exemplu la acest Campionat European a primit un singur gol, iar la Mondialul din 2010 la fel. Casillas are doar 31 de ani şi este de aşteptat să mai joace ani buni în poarta Realului. În acest an este favorit pentru a câştiga un nou trofeu pentru cel mai bun portar din lume, devansându-l pe Bufon.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel