Carpatair îşi extinde operaţiunile din Iaşi prin lansarea unei curse directe către Roma, din 21 aprilie, cu o frecvenţă de două zboruri pe săptămână, a anunţat joi compania aeriană.
Astfel, după Timişoara, Bucureşti, Craiova şi Bacău, Iaşi este următorul oraş din România unde Carpatair îşi extinde baza operaţională, adăugând rute externe directe la cele interne deja existente, informează Mediafax. Noile zboruri vor fi efectuate cu aeronave Fokker 70 şi 100. "Extinderea operaţiunilor din Iaşi face parte din strategia de expansiune începută la finele lui 2009 prin lărgirea operaţiunilor din Bucureşti-Otopeni. Pe parcursul anului 2010, am continuat expansiunea prin adăugarea a două noi baze operaţionale, Craiova şi Bacău, Carpatair devenind astfel operatorul naţional cu cele mai multe frecvenţe de zbor spre Italia. Introducerea zborului direct Iaşi-Roma este justificată de cererea crescută de călătorie pe această rută", a declarat Paula Ardelean, vicepreşedinte de marketing şi vânzări al Carpatair.
La începutul acestui an, Carpatair a intrat pe segmentul turismului de vacanţă, lansând pachete city breaks personalizate pentru 10 destinaţii operate în Italia, Grecia şi Germania. Noul serviciu Carpatair asigura clienţilor transport dus-intors şi trei nopţi de cazare la hoteluri de 3 şi 4 stele (mic-dejun inclus) şi, adiţional, asistenţă gratuită în configurarea pachetelor personalizate.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu