Cadre didactice de la Universitatea Bioterra, puse sub acuzare

bioterra
bioterra
Doi şefi de lucrări din cadrul Universităţii Bioterra au fost puşi, joi, sub acuzare de către Parchet, ei fiind acuzaţi de divulgarea de subiecte de licenţă. Cele două cadre didactice, împotriva cărora procurorii au început urmărirea penală sunt Florin Adrian Dulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti – Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, şi Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept, informează Mediafax. "În cauză, procurorii au început urmărirea penală pe numele lui Florin Adrian Gulugeac, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra Bucureşti - Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare, pe care îl acuzã de folosire în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi instigare la fals intelectual şi material în înscrisuri oficiale şi Laura Harcan, şef de lucrări în cadrul Universităţii Bioterra - Facultatea de Drept, pentru fals intelectual", explică Ministerul Public. La momentul actual au loc şi alte percheziţii, cei vizaţi fiind doi profesori universitari, cinci salariaţi din cadrul Universităţii Bioterra din Bucureşti, care, în cursul zilei de joi vor fi conduşi la sediul Parchetului, urmând ca procurorii să decidă asupra măsurilor procesuale ce se vor impune în cauză. La Vâlcea, procurorii Parchetului au audiat, până la ora transmiterii acestei ştiri, nouă persoane. După cum susţin anchetatorii, profesorul Dulugeac ar fi furnizat, în perioada iunie-iulie, informaţii care nu sunt destinate publicităţii mai multor persoane ce au susţinut examenul de licenţă la Universitatea Bioterra Bucureşti. În plus, acesta, cu ajutorul mai multor funcţionari din cadrul universităţii ar fi modificat notele obţinute la susţinerea lucrării de licenţă sau la alte examene semestriale sau anuale, ori a procedat la notarea unor studenţi fără ca aceştia să susţină respectivele examene.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel