BURSA DE LA BUCUREȘTI, închidere în SCĂDERE

Bursa de la Bucureşti a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de marţi, iar indicele de referinţă BET, care arată evoluţia celor mai lichide 13 acţiuni, s-a depreciat cu 0,72%, la 8.363,37 de puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la BVB, a închis în scădere cu 0,67%, indicele BET-FI al SIF-urilor înregistra, la închidere, o depreciere de 1,39%, iar BET-NG, indicele celor 10 companii din sectorul energetic şi al utilităţilor, a coborât cu 1%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 0,87%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a "pierdut" 0,79%.

Valoarea tranzacţiilor derulate marţi pe Bursa de la Bucureşti a urcat la 46,162 milioane de lei (9,933 milioane de euro), de la 16,149 milioane de lei (3,47 milioane euro), luni.

VEZI ȘI: Evoluții FINANCIAR-BANCARE și BURSIERE, 30 ianuarie 2018

Cele mai tranzacţionate acţiuni au fost Banca Transilvania (14,218 milioane de lei), Fondul Proprietatea (4,292 milioane de lei) şi MedLife (2,78 milioane de lei).

Cele mai severe scăderi au fost consemnate de acţiunile SIF Hoteluri, care au pierdut 11,79% din valoare, Amonil - minus 8,33% şi SIF Moldova - minus 4,85%.

Pe de altă parte, cele mai mari creşteri au fost înregistrate de acţiunile Conted, de 3,68%, Prefab - 2,62%, şi UAMT - 1,59%.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel