Bucureştiul se află în topul celor mai populare 30 de oraşe din lume pentru deschiderea de centre de afaceri, ocupând poziţia 29, potrivit unui raport al companiei de consultanţă imobiliară CB Richard Ellis (CBRE).
Studiul "Business Footprint" analizează prezenţa cu centre de afaceri în clădiri de birouri a 280 de companii mari în peste 100 de ţări şi 232 de oraşe şi arată că 17 dintre cele mai populare 30 de destinaţii sunt pieţe emergente, categorie în care este inclus şi Bucureştiul, informează Mediafax.
Din totalul companiilor luate în considerare în raport, 110 au birouri în Bucureşti, respectiv 39,3%. Bucureştiul se poziţionează astfel pe locul 16 între cele 17 pieţe emergente.
În Europa Centrală şi de Est, România este devansată de toate capitalele, în condiţiile în care în Varşovia sunt prezente 53,6% dintre companii, ceea ce o plasează pe locul 12, Budapesta se află pe locul 20 cu o prezenţă de 45,7%, iar Praga pe poziţia 21, atrăgând 45% din totalul companiilor.
Cele mai atractive oraşe pentru deschiderea de centre de afaceri dintre pieţele emergente sunt Shanghai şi Moscova, cu 172 de companii (61,4%), respectiv 170 (60,7%).
Beijing se află pe poziţia următoare, 169 de companii din totalul de 280 având birouri în acest oraş.
"Rezultatele studiului arată că pentru a-şi alimenta creşterea companiile se plasează astfel încât să câştige acces pe noi pieţe. De asemenea, este interesant de remarcat poziţia anumitor pieţe emergente în raport cu alte oraşe din economiile dezvoltate. De exemplu, Shanghai, Moscova, Beijing şi Dubai sunt în top zece al celor mai populare locaţii, cu mai multe companii decât în Paris (56%), New York (55%) şi Milan (53%)", apreciază autorii studiului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu