Azilul de noapte din Timişoara, tot mai căutat de oamenii străzii

azil-de-noapte
azil-de-noapte

Singurul azil de noapte din Timişoara a înregistrat o creştere a numărului de solicitări, în ultimele zile. Reprezentanţii azilului spun că acestă creştere se datorează temperaturilor din ce în ce mai scăzute înregistrate la Timişoara. Mai mult, este de aşteptat ca în perioada următoare tot mai mulţi oameni fără adăpost să apeleze la serviciile oferite de centru, informeză TimisoaraOnline.

Autor: Adi Stroescu

azil-de-noapteCapacitatea Azilului de noapte din Timişoara de pe strada Constantin Brâncoveanu este de 80 de persoane. În prezent, la azil sunt cazaţi puţin peste 80 de oameni ai străzii. „Cam cu 15-20% a crescut numărul persoanelor care vin la adăpost, asta numai în ultimele zile. Dacă facem o comparaţie cu luna trecută, e clar că a crescut cu mult: de la 65 de persoane, acum depăşim 80. Pe lângă persoanele pe care le avem cu număr de pat care stau la noi, mai primim şi persoane care doar iau masa. A crescut şi numărul acestora. Cel puţin 10 persoane vin doar la masă şi să se mai încălzească”, ne-a spus Petru Bârza, lucrător social la Azilul de noapte.

Oamenii străzii spun că ziua stau pe străzi, iar seara vin la azil pentru un pat şi o masă caldă, pentru că nu au încotro. „Am venit aici de o lună, de când s-a lăsat frigul. Unde să merg altundeva? Până acum stăteam pe unde apucam, era mai cald. Ziua mai merg în oraş pe unde pot. Eu nu pot să lucrez că îs bolnav de plămâni, am mai multe boli. Am o nevastă aici în oraş şi o fetiţă de şase luni. Nu ne înţelegem…”, ne-a spus Francisc Attila Varga, unul dintre oamenii străzii care au căutat cazare la azil.

Pentru o noapte la azil, oamenii străzii plătesc o sumă modică de 50 de bani. Ei beneficiază seara de o masă caldă şi de micul-dejun. Totodată, de două ori pe săptămână, un medic merge la azil pentru a verifica starea de sănătate a acestora. Oamenii străzii mai beneficiază şi de asistenţă socială. În ceea ce priveşte curăţenia din azil, aceasta este asigurată tot de oamenii străzii. Nu intră în azil oamenii străzii care sunt drogaţi sau băuţi.

Reprezentanţii centrului spun că se aşteaptă ca în perioada următoare, din cauza temperaturilor tot mai scăzute, să crească numărul oamenilor străzii care vor apela la centru. În aceste condiţii, îi vor adăposti pe aceştia pe perioada nopţii chiar şi pe scaun, deoarece capacitatea centrului va fi mult depăşită.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel