Au păcătuit de Rusalii, iar acum așteaptă pedeapsa

cutia_milei
cutia_milei

O patrulă de jandarmi bucureșteni au prins două tinere, în a doua zi de Rusalii, după ce au sustras bani din cutia milei de la o biserică din Capitală.

Preotul paroh al Bisericii Enei a sesizat luni, în a doua zi de Rusalii, o patrulă de jandarmi că două femei fură bani din cutia milei, potrivit unui comunicat emis de Jandarmeria Capitalei.

În urma sesizării, jandarmii sosiți la Biserica Enei, au identificat două femei, în vârstă de 19 ani şi, respectiv, 27 de ani, care tocmai sustrăsese suma de 90 de lei, după ce au forțat sistemul de închidere al cutiei cu o şurubelniţă.

Cele două tinere au recunoscut că au furat banii şi au fost duse la secţia de poliţie pentru continuarea cercetărilor. Ele au fost acuzate de furt calificat, și riscă o pedeapsă cu închisoarea de la trei la 15 ani, pentru fapta comisă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel